„Multe dintre tendințele care erau vizibile acum doi ani – de la îmbătrânirea populației și statele eșuate, la proliferarea nucleară și insecuritatea cibernetică – rămân acute. Pandemia ne va slăbi și ne va distrage pentru o vreme, dar se apropie clipa când alte provocări trebuie să primească, din nou, prioritatea de care au nevoie”, scrie Richard Haass, pentru Project Syndicate.
<< A trecut un an și jumătate de când am început să trăim cu – și să murim prea des din – COVID-19. Deși pandemia nu a ajuns în niciun caz la final, nu este prea devreme să facem un pas în spate și să tragem câteva concluzii preliminare din experiență.
O concluzie care s-a dovedit a fi provizorie este cea care priveşte sursa pandemiei. Inițial, s-a crezut că virusul SARS-CoV-2 care provoacă COVID-19 s-a răspândit dintr-o piață umedă din Wuhan, China, după ce a trecut de la un animal (probabil un liliac) la oameni printr-o gazdă intermediară. Dar un număr tot mai mare de oameni de știință și experți consideră acum că este cel puțin la fel de probabil (dacă nu chiar mai probabil) ca virusul să fi apărut accidental, din Institutul de Virologie din Wuhan.
Există multe motive pentru a suspecta o scurgere accidentală: locația institutului și activitatea sa cunoscută cu coronavirusuri; distanța focarului faţă de populațiile de lilieci; incapacitatea de a identifica o gazdă intermediară sau orice grupuri timpurii de cazuri în afara provinciei Hubei; unele caracteristici fizice ale virusului; și muşamalizarea de către China a probelor, ca și refuzul de a coopera pe deplin cu investigatorii internaționali. Toate alimentează speculațiile și atenția acordată de către serviciile de informații americane, cărora președintele Joe Biden le-a ordonat să intensifice eforturile de a identifica originile COVID-19. Dacă „scurgerea de laborator” va fi acceptată pe scară largă, aceasta va afecta grav statutul Chinei, la nivel mondial, și ar putea pune o problemă politică serioasă pentru conducerea sa de acasă.
Privind în jurul lumii și comparând performanțele naționale în abordarea pandemiei, ceea ce se dovedește a fi cel mai important nu este natura sistemului politic, ci calitatea conducerii politice. Rusia, Brazilia, Mexic și Statele Unite sub președintele Donald Trump au eșuat, în timp ce Taiwan, Noua Zeelandă, Vietnam și SUA sub președintele Joe Biden s-au descurcat relativ bine. Mai mult ca orice, acest istoric sugerează că liderii populiști se comportă cel mai rău, posibil pentru că tind să respingă faptele incomode și se opun introducerii măsurilor necesare care ar putea să îi coste sprijinul public pe termen scurt.
Multe țări din Asia de Est și Europa păreau să aibă virusul sub control, dar se confruntă acum cu dificultăți. Testarea, distanțarea socială și urmărirea contactelor sunt instrumente necesare, dar insuficiente. Vaccinurile eficiente care pot fi produse și administrate în număr mare sunt esențiale.
Acest fapt este evident din schimbarea dramatică care s-a produs în SUA, pentru care administrația Biden merită un credit considerabil. Cu toate acestea, administrația Trump ar trebui să fie aplaudată pentru luarea deciziilor care au scurtat timpul necesar în mod normal pentru a dezvolta și a produce vaccinuri eficiente. Aprobarea mai multor astfel de produse în puțin mai mult de un an arată că guvernul contează și că cooperarea dintre sectoarele public și privat poate fi o formulă pentru succes.
De asemenea, pandemia a arătat că, pentru creşterea economică, securitatea sănătății nu este mai puțin esențială decât securitatea fizică. Acolo unde pandemia a fost respinsă, ca în SUA și China, revigorarea economică a urmat rapid.
Tehnologia s-a dovedit neprețuită în cel puțin două moduri. În afară de dezvoltarea rapidă a unei noi generații de vaccinuri sigure, tehnologia ne-a ajutat să ne gestionăm viața personală și afacerile mult mai bine decât am fi putut-o face recent, cu trei decenii în urmă, înainte de internetul de mare viteză și a puterii de calcul care permite lucrul la distanță.
Numărul efectiv de decese provocate de pandemie este probabil de două sau chiar de trei ori mai mare decât estimările oficiale de 3-4 milioane, având în vedere numărul deceselor din ultimul an comparativ cu numărul din anii precedenți. Multe decese „în exces” nu au fost atribuite pandemiei, deoarece guvernele fie nu sunt dispuse să recunoască adevărul (îmi vine în minte Rusia), fie nu sunt în măsură să ofere o contabilitate exactă, mai ales atunci când decesele se produc în afara spitalelor (ceea ce poate o parte din decalajul în raportarea Indiei).
Cu toate discuțiile despre „comunitatea internațională”, pandemia a dezvăluit absența uneia. Eșecul de a produce și de a distribui în mod echitabil un număr suficient de vaccinuri la nivel mondial este un scandal. Cererea este acolo; ceea ce rămâne este voința de a o potrivi cu aprovizionarea necesară. Rezistența administrației Biden la exporturile semnificative de vaccinuri este mioapă și dezamăgitoare, mai ales că oferta SUA de vaccinuri depășește cu mult cererea internă.
Nu există niciun motiv să credem că COVID-19 va fi ultima pandemie. Din contră, aproape sigur vor exista și altele, fie că este va fi vorba de un alt coronavirus nou sau de altceva. Pe cât de tragică s-a dovedit a fi această pandemie, costurile sale se vor agrava dacă guvernele nu vor începe să construiască instituții naționale și internaționale (inclusiv o mult reformată Organizație Mondială a Sănătății) care să ne ajute să gestionăm următoarea provocare de acest fel.
Un ultim punct: nu pare că pandemia va fi un moment de cotitură în istorie. Multe dintre tendințele care au fost vizibile acum doi ani – o mare rivalitate de putere, o planetă care se încălzește, populația îmbătrânită, statele eșuate, reculul democratic, insecuritatea cibernetică, proliferarea nucleară și terorismul – rămân acute. Pandemia ne va slăbi și ne va distrage pentru o vreme, dar se apropie clipa când alte provocări trebuie să aibă din nou prioritatea de care au nevoie. >>
