Oamenii de ştiinţă sugerează utilizarea prafului de pe Lună pentru a proteja Terra de radiaţia solară

Pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, praful lunar dispersat în spaţiu ar putea proteja cu o anumită eficacitate Terra de radiaţia solară, au anunţat oamenii de ştiinţă din Statele Unite într-un studiu publicat miercuri în revista PLOS Climate, informează AFP, citată de Agerpres.

„Mari cantităţi de praf” plasate între Terra şi Soare pot „reduce cantităţile de lumină solară primite de planeta noastră”, afirmă cercetătorii americani.

Ideea constă în crearea unui fel de ecran ce ar permite blocarea unei părţi a radiaţiilor solare, pentru a atenua schimbările climatice.

Oamenii de ştiinţă au simulat mai multe scenarii, având în vedere mai ales dispersarea unor particule de praf lunar de pe o platformă spaţială situată într-un punct Lagrange, unde forţele gravitaţionale exercitate de Terra şi de Soare sunt în echilibru.

Acele particule de praf selenar ar forma atunci un ecran protector, însă acesta ar putea fi dispersat cu uşurinţă, motiv pentru care ar fi nevoie de o nouă acţiune de răspândire a prafului la un interval de câteva zile.

O altă soluţie pare să fie mai promiţătoare: dispersarea prafului lunar direct de pe suprafaţa Lunii în direcţia Soarelui, cu ajutorul unor rachete.

„Am identificat orbite ce permit particulelor de praf să furnizeze umbră timp de câteva zile”, precizează autorii studiului, care au evidenţiat avantajele acestei metode: o resursă abundentă pe Lună şi o cheltuială energetică mai mică decât în cazul unei lansări de pe Terra.

Totuşi, ei recunosc că, deocamdată, studiul lor reprezintă mai degrabă doar o explorare a potenţialului teoretic al acestei tehnici decât o intenţie reală privind fezabilitatea acesteia.

„Nu suntem experţi în schimbări climatice sau în inginerie aerospaţială”, a subliniat Ben Bromley, profesor de fizică şi astronomie la Universitatea Utah şi autorul principal al studiului.

În contextul în care temperatura globală creşte constant pe Terra, proiectele de geo-inginerie concepute pentru a limita încălzirea planetei noastre sunt numeroase, iar unele dintre ele par desprinse din universul producţiilor SF.

Unele dintre cele mai vehiculate proiecte ar consta în adăugarea intenţionată a unor particule în suspensie în atmosfera Pământului pentru a reflecta o parte a radiaţiei solare.

Însă o astfel de tehnologie ar putea avea efecte indezirabile asupra stratului de ozon, a avertizat ONU, recent. În schimb, utilizarea prafului lunar, la o distanţă îndepărtată de atmosfera terestră, ar permite evitarea acestei probleme.

Studiul publicat miercuri a fost întâmpinat cu circumspecţie de comunitatea ştiinţifică.

Praful lunar ar putea fi într-adevăr utilizat ca un fel de umbrelă, dar „numai cu forma sa cea mai potrivită de particulă, cu mărimea potrivită şi exact în locul potrivit”, un proiect care nu este deloc uşor de realizat, a subliniat Stuart Haszeldine, cercetător la Universitatea Edinburgh.

„Problema principală este aceea de a sugera că astfel de proiecte vor rezolva criza climatică, în condiţiile în care un astfel de discurs ar oferi poluatorilor o scuză pentru a nu acţiona”, a criticat Joanna Haigh, cercetătoare la Imperial College London.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here