Oana Bogdan, o apropiată a lui Dacian Cioloș, a demisionat din PLUS. Motivele anunțate

Sursa: Facebook

Oana Bogdan (foto – a doua de la dreapta), membru în Biroul National PLUS, și-a dat demisia din partid. După cum chiar ea a explicat într-o scrisoare adresată membrilor Consiliului Național, se arată într-un comunicat al Alianței USR PLUS.

Potrivit sursei citate, „demisia ține de nevoia de a fi mult mai prezentă la Bruxelles, unde Oana conduce un birou de arhitectură de succes. Ultimii trei ani, dedicați României, au ținut-o departe de conducerea firmei pe care a înființat-o. Faptul că, astăzi, Oana a ales să se implice mai mult în proiecte care țin de arhitectură nu înseamnă că ea a abandonat sau a întors spatele PLUS. Dimpotrivă. Oana și PLUS se vor regăsi cât de curând în proiectul de reînnoire a Europei”.

Considerată o apropiată a președintelui PLUS, Dacian Cioloș, care a numit-o „roata motrice”, Oana Bogdan a stârnit acum câteva luni controverse în spațiul public din cauza unor comentarii făcute pe Facebook.

Una din intervențiile care i-au atras critici: „Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele”.

Scrisoarea integrală a Oanei Bogdan, transmisă colegilor de prtid:

Dragi colegi din Biroul National, Consiliul National si Secretariatul General,

Dupa trei ani de implicare in Romania, biroul meu de arhitectura de la Bruxelles are nevoie de mine 100%. In acesti trei ani, am fost rupta intre a urma credinta unui bine comun in Romania si nevoia de a-i proteja pe cei care mi-au fost alaturi in Belgia. Astazi a venit timpul sa ma intorc la proiectele si oamenii care au platit pretul incercarii mele de a construi un bine comun in Romania.

Aceasta intoarcere la ceea ce faceam inainte sa fiu parte a guvernului Ciolos ma impiedica sa-mi fac treaba in BN asa cum ar trebui sa si-o faca un membru al acestui for de conducere. Asadar, demisionez din BN ca sa fac loc altcuiva (din CN), un om care ar ajuta partidul mult mai mult decat as putea-o face eu in aceste momente critice, pana la Conventia Nationala, si ii multumesc lui Dacian ca ma inlocuieste imediat. PLUS are nevoie de un BN intarit si prompt acum.
Demisionez nu numai din BN, ci si din CN si din PLUS, pentru ca vreau sa fiu din nou libera sa scriu si sa vorbesc despre subiectele pe care eu le consider importante, dar care nu sunt inca delicate in Romania, fapt care ar putea sa afecteze partidul atat timp cat eu sunt asociata cu PLUS.

Parasesc PLUS intr-un moment in care misiunea mea de a ajuta la construirea fundatiei partidului poate fi considerata incheiata. Avem un lider european si patru europarlamentari, avem principii, mii de membri si structuri in teritoriu, suntem organizati on-line si finalizam mult promisul eco-sistem digital PLUS etc.

Astazi ma intorc la mine. Dar nu voi uita faptul ca o parte din mine s-a format in acesti trei ani in care m-am luptat pentru Rosia Montana, m-am ciocnit in guvern cu minti inguste si rau voitoare, dar am si muncit cot la cot cu oameni exceptionali, am sustinut Platforma Romania 100 cu tot ce am putut, am iesit la proteste, am pus suflet, timp, energie si bani in fondarea Miscarii Romania Impreuna si in conceperea si cresterea PLUS. Va multumesc pentru fiecare din acesti trei ani, ultimul petrecut zi si noapte in Romania, pentru si cu PLUS.

Ma doare faptul ca trebuie sa-mi iau la revedere acum, dar sper sa ne regasim in proiectul de reinnoire a Europei cat de curand. Si mai sper ca, daca tot nu am reusit sa va las fara proprietati, macar v-am lasat fara dubii in ceea ce ma priveste: a pleca cand inca te mai doare inseamna a nu renunta.

A voastra,

Oana Bogdan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here