Acordul de pace dintre Armenia și Azerbaidjan în conflictul din Nagorno-Karabah s-ar putea dovedi rapid nesustenabil, atrage atenția Thomas de Waal, expert în conflict secesionist lăsat moștenire de destrămarea URSS.
Turcia şi Rusia au semnat miercuri un acord care stabileşte un centru comun de monitorizare a încetării focului în provincia azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah şi cele două ţări vor colabora în cadrul misiunii care va controla respectarea armistiţiului, a anunţat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Declaraţia, făcută în faţa deputaţilor formaţiunii sale politice Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), survine după ce trupele ruse de menţinere a păcii au început să fie desfăşurate în Nagorno-Karabah, conform unui acord care pune capăt celor şase săptămâni de confruntări militare sângeroase între armata azeră şi forţele etnicilor armeni din această provincie, acestea din urmă pierzând în urma luptelor o parte din teritoriile pe care le controlau.
„Turcia va participa împreună cu Rusia la o forţă de pace care va monitoriza şi va controla aplicarea acordului (de încetare a focului) în regiune. Acordurile privind crearea acestui centru comun ruso-turc care va controla încetarea focului au fost semnate în această dimineaţă”, a indicat Erdogan.
Înţelegerea dintre Ankara şi Moscova completează acordul în nouă puncte semnat marţi dimineaţă între Armenia şi Azerbaidjan cu medierea Rusiei, care prevede numai stabilirea unei forţe de pace a Rusiei şi crearea unui „centru de control”, fără să menţioneze Turcia.
Acordul semnat marţi prevede că Armenia îşi va retrage trupele din mai multe teritorii azere pe care după războiul din anii ’90 le-a luat sub control pentru a asigura continuitatea teritorială cu provincia Nagorno-Karabah. Armenia va păstra însă controlul asupra celei mai mari părţi a acestei provincii azere populată majoritar de armeni, iar trupele ruse vor garanta securitatea unei fâşii cu o lăţime de cinci kilometri care va menţine legătura între Armenia şi Nagorno-Karabah.
Thomas de Waal: „Turcia este o mare beneficiară”
Într-o analiză din The Moscow Times, Thomas de Waal, expert al think tank-ului Carnegie, a explicat care sunt neclaritățile, punctele slabe și pericolele acordului.
🔹 „De trei ani, Rusia propune părților aflate în conflict ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Planul Lavrov – deși existența sa a fost întotdeauna negată public. Esența este aceea că va exista o retragere treptată a Armeniei din teritoriile ocupate în jurul Nagorno-Karabahului, iar o forță rusă de menținere a păcii va intra în regiune pentru a garanta securitatea armenilor din Karabah.
Această decizie vine împotriva dorințelor Franței, Statelor Unite și ale altor țări europene, care vor o soluție multilaterală a conflictului și un acord internațional de pace. Se pare că Parisul și Washingtonul au fost luate prin surprindere de planul rusesc.
Nucleul Planului Lavrov este în curs de implementare – dar în condiții mult mai favorabile pentru Baku decât înainte. Se stabilește o nouă linie de contact care trece prin însăși Karabah. Armenii vor pierde un teritoriu care include o mare parte din regiunea sudică Hadrut. Mai mult, statutul Nagorno-Karabah în sine nu este menționat în document.
Azerbaidjanul este în mod evident câștigătorul. Dacă mâine președintele Ilham Aliyev ar candida în alegeri libere, ar câștiga fluierând. A obținut brusc mult mai mult decât și-ar fi putut imagina acum câteva săptămâni: întoarcerea tuturor celor șapte teritorii din jurul Nagorno-Karabakh, plus orașul Shusha.
Ar trebui să ne așteptăm să-l vedem pe Aliyev pivotând acum de la a fi o voce publică a agresiunii la a se prezenta drept vocea moderației, vorbind lumii într-un limbaj de pace. Unele voci de opoziție din Azerbaidjan vor întreba de ce nu a încercat să recucerească tot Karabahul și de ce a permis trupelor ruse să intre în regiune: lucru pe care se pare că l-a respins la o întâlnire de la Moscova din 9-10 octombrie.
Motivele pentru aceasta sunt multiple. A ataca Stepanakert ar fi fost sângeros și dificil și ar fi afectat reputația internațională a Azerbaidjanului. În plus, este foarte probabil ca Aliyev să nu fi vrut să ia în considerare, chiar și teoretic, preluarea Stepanakertului. Fie armenii din Karabah ar fi fost forțați să plece, fie ar fi trebuit să le ofere un grad înalt de autonomie și să schimbe constituția Azerbaidjanului pentru a găzdui un grup de armeni rebeli. Este mult mai bine să încredințezi Moscovei responsabilitatea pentru armenii din Karabah într-un teritoriu închis.
Turcia este, de asemenea, o mare beneficiară. Premiul principal pentru Ankara în acordul de nouă puncte este promisiunea unui coridor în regiunea Meghri a Armeniei, care ar conecta teoretic Turcia la Asia Centrală via Nakhichevan, la restul Azerbaidjanului și Marea Caspică. Acest lucru reînvie o ambiție-cheie atât a Azerbaidjanului, cât și a Turciei – o parte centrală a unui acord eșuat pentru Karabah, negociat în 1999-2000. Va fi extrem de dificil pentru Armenia să accepte construirea acestui coridor turcic pe propriul teritoriu.
La prima vedere, Rusia pare să fi obținut un succes diplomatic uimitor, după ce anterior păruse depășită de Azerbaidjan și Turcia. Totuși, ceea ce vedem până acum este un plan de pace de o singură pagină în nouă puncte, care neclar în multe aspecte și dificil de implementat.
În următoarele câteva săptămâni, Rusia va trebui să garanteze o retragere armeană extrem de rapidă din regiunile azere Aghdam, Kelbajar și Lachin (cu excepția unui „coridor Lachin” de cinci kilometri care leagă Armenia de Karabah), regiuni pe care Armenia le deține de un sfert de secol. Există sute de coloniști armeni în aceste locuri și este posibil să opună rezistență.
Mai mult, numărul soldaților ruși de menținere a păcii din interiorul Karabahului – mai puțin de 2.000 – este destul de mic pentru a oferi o protecție puternică locuitorilor. Mandatul lor este supus revizuirii în mai puțin de cinci ani, ceea ce înseamnă că destul de curând vor apărea întrebări cu privire la viabilitatea pe termen lung a procesului. Scopul mai modest al operațiunii pare a reflecta o dorință a Azerbaidjanului.
Geografia strânsă a regiunii înseamnă că cele două principale centre de populație – Stepanakert, principalul oraș armean, și Shusha, în care este așteptată o întoarcere a azerilor – sunt chiar unul lângă celălalt. Un contact între cele două comunități – pentru prima dată din 1991 – este inevitabil, iar oamenii vor trebui să împartă același drum.
Planul în nouă puncte prevede construirea unui nou drum de la Stepanakert la Lachin, dar topografia peisajului face din aceasta o provocare fizică majoră.
De asemenea, este departe de-a fi clar, pe termen scurt, care anume va fi rolul personalului militar turc în regiune și, pe termen lung, cum se poate construi un nou coridor pe teritoriul armean care leagă Nakhichevan de restul Azerbaidjanului.
În cele din urmă, nu este menționat nimic legat de statutul Nagorno-Karabahului în acest acord. Iar aceasta este problema principală a disputei de mai bine de un secol. Neclarificarea statutului este intenționată și asta înseamnă că o problemă politică extrem de sensibilă va rămâne nerezolvată.
Pe scurt, Rusia a punctat o mișcare diplomatică spectaculoasă, dar și-a asumat o mare responsabilitate și va fi învinovățită de ambele părți dacă lucrurile încep să meargă prost.
Există pericolul ca acordul din 10 noiembrie să se dovedească a fi o construcție pripită și de scurtă durată.” 🟦
„Nu puteţi aresta întreaga ţară”
Poliţia armeană a arestat miercuri numeroşi manifestanţi ai opoziţiei care s-au adunat cu sutele la Erevan, în pofida unei interdicţii, pentru a denunţa acordul de încetare a ostilităţilor din Nagorno-Karabah, care consfinţeşte victoriile militare ale azerilor după şase săptămâni de lupte sângeroase.
„Nu puteţi aresta întreaga ţară”, a strigat la megafon Arman Abovian, deputat al partidului Armenia Prosperă, în timp ce mulţimea adunată în centrul capitalei armene scanda lozinci împotriva premierului Nikol Paşinian, acuzat de capitulare.
Au fost arestaţi şi responsabili politici, printre care liderul Armeniei Prospere, Gagik Ţarukian, precum şi mai mulţi protestatari, adunările fiind interzice în Armenia conform legii marţiale în vigoare.
Busculade şi încăierări au avut loc când poliţia a încercat să aresteze alţi opozanţi ce doreau să se adreseze mulţimii adunate, estimată la circa o mie de persoane.
