OMS avertizează Europa

Sursa: Pixabay

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează, joi, Europa împotriva unei relaxări a restricţiilor şi subliniază că ”situaţia din india poate avea lloc oriunde”, relatează AFP, preluată de News.ro.

Criza sanitară majoră cu care se confruntă India în prezent îşi poate avea originea în varianta indiană a SARS-CoV-2, însă şi într-un comportament precum nerespectarea restricţiilor sanitare, estimează OMS.

”Există în continuare o provocare uriaşă în ţări în care măsurile de protecţie individuală au fost relaxate sau în care au loc adunări în masă sau în care există variante mai contagioase ori în care acoperirea vaccinală este în continuare slabă. Acest lucru poate provoca o furtună perfectă” în sistemul de sănătate al oricărei ţări, avertizează într-o conferinţă de presă online directorul OMS Europa Hans Kluge.

Hans Kluge le aminteşte celor 50 de ţări din regiunea OMS Europa că ”măsurile individuale şi colective de sănătate publică şi măsurile sociale rămân factori hotărâtori” în oprirea pandemiei covid-19, în contextul în care apariţia unor îmbolnăviri în Europa scade ”în mod semnificativ pentru prima oară după două luni”.

Varianta indiană – B 1.617 – a fost descoperită în 17 ţări, inclusiv în mai multe ţări din Europa.

Această variantă a fost etichetată drept o ”variantă de interes” şi nu ”variantă îngrijorătoare” – o denumire care indică faptul că o mutaţie este mai peruculoasă.

Per ansamblu, în regiunea OMS Europa – din care fac parte mai multe ţări din Asia Centrală -, 7% din populaţie a fost complet vaccinată.

Potrivit unor date OMS, persoanele vaccinate sunt mai numeroase decât persoanele bolnave de covid-19 – 5,5% dintre europeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here