Orban nu exclude varianta creării unei noi construcţii politice

Foto: Inquam Photos / George Calin

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat că tot ce s-a întâmplat la Congres l-a „marcat profund” şi că se gândeşte dacă mai are ce să caute „în această gaşcă”, una „care a călcat în picioare lucruri fundamentale care ţin de democraţie”, transmite News.ro.

„Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric, sunt gata inclusiv să creez o construcţie politică care să continue trecutul PNL”, a afirmat el.

Ludovic Orban a afirmat, duminică seara, la Realitatea Plus, că echipa de conducere a PNL nu mai înseamnă PNL şi că această echipă nu mai are nicio legătură cu spiritul liberal.
„Ce s-a întâmplat la Congres pe mine m-a marcat profund şi m-a făcut pentru prima oară să-mi pun întrebarea dacă mai am ce să caut în această gaşcă care a călcat în picioare lucruri fundamentale care ţin de democraţie. Ăsta nu a fost congres în care oamenii să voteze liber. Au fost patru sisteme de control”, a declarat Ludovic Orban.
Potrivit lui Orban, ce s-a petrecut la Congresul PNL a fost un „coşmar”. El a mai declarat că aşa ceva nu a trăit în 31 de ani.
Întrebat dacă mai are un viitor în PNL, Orban nu a exclus posibilitatea de a crea o nouă construcţie politică.
„Cu siguranţă că am un viitor în viaţa publică din România. Eu sunt un politician atipic, nu mi-am construit cariera încercând să mă pun bine cu mărimile, cu serviciile, mi-am construit cariera prin muncă şi efort. (…) Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric, sunt gata inclusiv să creez o construcţie politică care să continue trecutul PNL. În momentul de faţă cei care conduc azi partidul nu au nicio legătură cu PNL”, a declarat Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here