Pacientul american care a contractat Ebola va fi spitalizat și tratat în Germania

Sursa foto: aa.com.tr

Cetățeanul american care a contractat virusul Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) va fi internat într-o secție specializată a Spitalului Carității din Berlin, a anunțat marți Ministerul Sănătății din Germania, scrie AFP, citată de Agerpres.

‘Pacientul va fi internat și îngrijit în secția specială de izolare de la Spitalul Carității din Berlin. În colaborare cu toți factorii de decizie, toate dispozițiile necesare în acest scop au fost luate astăzi’, a anunțat ministerul german, într-un scurt comunicat de presă, care nu precizează însă data la care pacientul va fi internat.

Potrivit aceleiași surse, Germania a acceptat o cerere formulată în acest sens de autoritățile americane.

Conform ONG-ului creștin american Serge, pacientul este Peter Stafford, un medic misionar al acestei organizații. El a fost ‘expus la virus în timp ce trata pacienți în Spitalul Nyankunde’, potrivit unui comunicat publicat luni.

Același ONG a precizat că alți doi medici ai organizației au tratat la rândul lor bolnavi de Ebola, însă ei sunt deocamdată ‘asimptomatici’. Este vorba despre soția pacientului american, Rebekah Stafford, și un alt medic, Patrick LaRochelle.

Organizația americană a anunțat că bolnavul, ceilalți doi medici și ‘cei patru copii mici’ ai cuplului Stafford se aflau ‘într-un loc în care pot beneficia de supraveghere continuă și îngrijiri medicale specializate’.

Nici ONG-ul Serge, nici autoritățile germane nu au dezvăluit dacă acele persoane vor fi și ele transferate în Germania.

Tot potrivit ONG-ului Serge, medicul Peter Stafford a fost testat la cererea sa din cauza faptului că avea simptome, iar rezultatul a ieșit pozitiv la ‘varianta virală Bundibugyo’, aceeași care se află la originea epidemiei actuale.

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat marți că este ‘profund îngrijorat de amploarea și rapiditatea’ epidemiei care a izbucnit în RDC. OMS a anunțat că va convoca o reuniune a comitetului său de urgență pentru marți.

Agenția sanitară a Uniunii Africane (Africa CDC) a decretat o ‘urgență de sănătate publică’ continentală pentru a face față acestei situații epidemiologice.

Statele Unite, care au anunțat luni o înăsprire a controalelor sanitare la frontierele sale din cauza epidemiei de Ebola, au anunțat, de asemenea, că i-au cerut Germaniei să îl preia pe cetățeanul american care a contractat virusul ce declanșează acest tip de febră hemoragică.

Ce se ştie până acum despre tulpina Bundibugyo a virusului Ebola