Pact pentru cultură propus de deputatul liberal Marilen Pirtea

Deputatul liberal Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, susține un pachet de proiecte pentru investiții în domeniul cultural, arătând că ”societățile moderne alocă resurse impresionante domeniului viu al culturii, considerând bugetul pentru cultură drept o investiție esențială, care contribuie la dezvoltare pe termen lung”.

„Consider că printr-un Pact pentru Cultura Română în Secolul XXI vom atrage toate energiile pozitive pentru a aduce în fața publicului din țară, dar și din plan internațional, valorile autentice ale României, de la cele tradiționale, până la cele contemporane.

Consider că în cadrul acestui Pact pentru Cultură sunt binevenite cel puțin următoarele direcții de intervenție:

•    Legiferarea unui nou Cod al Patrimoniului Cultural – care poate fi realizat într-un an;

•    Reabilitarea culturală în arii rurale, atât din punct de vedere al spaţiilor cât şi al artiştilor – un proiect cu orizont de inițiere de doi ani;

•    Fixarea și susținerea programului „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” ca prioritate națională – o direcție de lucru strategică pentru următorii trei ani;

•    Fondarea unei platforme a României culturale în format digital, un program care va include spaţii şi artişti români din toată ţara şi din Europa, cu un orizont de inițiere de patru ani.

Cu siguranță, investițiile în domeniul culturii sunt indispensabile pentru o țară central-europeană modernă, iar cultura nu înseamnă doar operă şi teatru, sunt multe dimensiuni care includ noţiunea extinsă a culturii în secolul nostru.

În privința patrimoniului cultural, fondurile europene sunt o prioritate, mai ales cele care vizează renovarea clădirilor de patrimoniu, simboluri culturale atât de importante în Timişoara, ca și în multe alte centre istorice ale țării. În același timp, turismul este un element care nu trebuie neglijat în context cultural. În România, în momentul acesta, de la tradiţii, cele din zona rurală, până la nivelul extrem de elevat şi erudit al creațiilor culturale contemporane, evenimentele și proiectele culturale reprezintă valori în jurul cărora turismul se dezvoltă, ceea ce este extrem de important pentru o țară europeană. Proiectul „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” este un proiect naţional, nu doar al Timişoarei, al judeţului sau al unui partid aflat la putere în mod vremelnic. De aceea, el trebuie valorizat astfel, la fel ca toate celelalte dimensiuni ale expresiilor culturale de astăzi ale României, care ar trebui să intre în aceeaşi constelaţie, a unei viziuni prin care investițiile în cultură sunt generatoare de dezvoltare recurentă pentru comunități, pe termen lung.

Merită să luăm exemplul european, unde se prioritizează și se investeşte mult în patrimoniul cultural, cu rezultate notabile, benefice pentru societate și cetățeni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here