La fel ca toate conviețuirile, şi cea dintre țările europene a fost marcată de certuri. Un echilibru fragil: rezistă sau nu această Europă? Apoi a apărut Covid-19, care ne-a dat cea mai puternică lecţie, dar şi cea mai dureroasă : vom fi cu toţii afectaţi şi vom supravieţui doar dacă suntem responsabili și uniți, scrie Paola Peduzzi într-un editorial publicat în Il Sole 24 Ore.
- Redăm integral articolul de opinie, tradus de Rador:
De-a lungul a multor decenii de bună vecinătate, noi europenii am învățat legile coexistenței: împărţindu-ne piețele, frontierele, directivele și moneda noastră. Am crescut – prosper și în pace – depășind neîncrederea și diferențele, construind un proiect de coexistență unic în lume. Ne-am certat, am plâns și ne-am opintit, pentru că unele excepții sunt importante şi chiar dacă trăim împreună, nu suntem toți la fel.
Continuăm să ne comportăm la fel şi astăzi, pentru că în natură nu există coabitări fără litigii, este sufletul uman, care, ocazional trebuie să strige: nu vreau să te mai văd niciodată. Chiar dacă în Europa noastră au existat multe crize de coexistență, totuși am continuat să invităm oameni noi, pe care uneori i-am întâmpinat uimiţi: va trebui să învățăm să ne înțelegem, ne-am spus unii altora. În ultimii ani, criza a fost mai severă decât de obicei, iar un instinct de identitate din ce în ce mai agresiv a stricat multe relații, a făcut să se dezvolte naționalismele și oamenii puternici, după care a sosit Brexitul.
Certurile ne-au marcat viața recentă și ne-au făcut să ne redescoperim unicitatea: unicitatea colectivă, realizând că ceea ce ne face atât de speciali este însăşi uniunea noastră. Dar echilibrul este fragil, iar ochii tuturor sunt asupra noastră: va rezista sau nu această Europă? Apoi, a sosit Covid-19, care ne-a oferit cea mai puternică, dar şi cea mai dureroasă lecție de conviețuire: vom fi cu toţii afectaţi şi vom supravieţui doar dacă suntem responsabili și uniți.
Cea mai locală dintre nenorociri a impus cele mai globale răspunsuri: dacă eu mă închid în casă și tu nu faci asta, suntem cu toții în pericol. Lucru valabil pentru soțul meu, pentru colegul meu de cameră, pentru aproapele meu și care se extinde ajungând treptat la toate națiunile lumii, cu atât mai mult pentru noi europenii care trăim prin schimburi – comerciale, legislative, personale și culturale. Pentru o clipă m-am gândit că nu vom putea face asta, că acea criza de coexistență deja în curs va deveni un divorț în masă: granițe, posturi vamale, cozi lungi, acei lideri care au cultivat prezumția excepției și care s-au ales cu o întârziere nefericită.
Noi, italienii, care am fost primii loviţi de Covid-19 și chiar puternic, ne uitam uimiţi în jurul nostru: de ce nu faceți așa cum facem noi? Șaptezeci de ani de viață împreună și aţi crezut mereu că voi sunteţi cei mai buni? Însă a prevalat din nou coexistența cu regulile și compensațiile sale. În pandemia universalismului, cei obișnuiți să-și împărtășească spațiile își redescoperă un avantaj, la fel ca acele mesaje lăsate la intrarea într-un bloc: fac eu cumpărăturile pentru toată lumea, lăsaţi-mi lista în căsuța poștală.
Ceea ce înainte ni se părea a fi firesc – cum ar fi a ieşi din casă! -, astăzi este o dorință neașteptată, un gând în fața ferestrei, această nouă ordine schimbând ordinea priorităților. Nu că ar fi simplu: criza pândește, este ascunsă în detaliile mai mult sau mai puțin explicite ale legilor de urgență. Este ascunsă în proiectele distructive ale acelor oameni puternici care transformă epidemia într-o oportunitate de putere și închidere.
Însă această conviețuire europeană ne-a oferit o altă lecție: am încetat să mai sperăm că altcineva va spăla podelele, în timp ce noi ne ocupăm exclusiv de acele lucruri care corespund propriilor interese. Conceptul de afacerile tale înainte de ale mele nu mai funcţionează: nu există culpe în această criză, toată lumea va trebui să stea în alertă pentru a ne apăra pe toți împreună, mai scrupuloși, mai adulți, mai atenți şi cu mai multă grijă faţă de spațiile comune.
Atitudine valabilă astăzi, dar care va fi și mai valabilă mâine, când consecințele carantinelor vor deveni conturi care vor da rezultate negative, zonele comune vor fi mai puţin arătoase, iar noi vom fi mai fragili. Pentru că „ne vom întâlni din nou”, după cum spune regina Angliei. Este o promisiune, este o responsabilitate, este o declarație de dragoste și de grijă. Și poate că este cea mai mare lecție a acestei epidemii, o lecție de convieţuire.
