Papa Francisc afirmă că numai cei bogaţi îşi pot permite să aibă copii în Italia

Întemeierea unei familii în Italia devine un ”efort uriaş” pe care doar cei bogaţi şi-l pot permite, a declarat vineri papa Francisc, avertizând că actualul context de incertitudine reprezintă o piedică pentru tineri să facă copii, relatează Reuters şi ANSA, citate de Agerpres.

„Dificultatea de a găsi un loc de muncă stabil, dificultatea de a păstra unul, locuinţe prohibitiv de scumpe, chiriile foarte mari şi salariile insuficiente sunt toate probleme reale”, a adăugat papa Francisc, cerând factorilor de decizie politică să intervină.

Numărul naşterilor în Italia a scăzut pentru prima dată sub 400.000 în 2022, înregistrându-se cea de-a 14-a scădere anuală consecutivă, cu o populaţia totală în scădere cu 179.000 ajungând la 58,85 milioane de locuitori.

În cadrul unei conferinţe privind criza demografică în creştere, papa Francisc a declarat că scăderea natalităţii semnalează o lipsă a speranţei în viitor, generaţiile mai tinere confruntându-se cu un sentiment de incertitudine, fragilitate şi precaritate.

„Piaţa liberă, fără măsurile corective necesare, devine sălbatică şi produce situaţii din ce în ce mai grave şi inegalităţi”, a afirmat suveranul pontif, care s-a aflat lângă premierul italian Giorgia Meloni.

Papa Francisc a declarat că animalele de companie înlocuiesc copiii în unele gospodării şi a povestit cum o femeie care a participat recent la o audienţă şi-a deschis geanta şi a cerut binecuvântarea papală pentru „copilul ei”, care s-a dovedit a fi un câine.

„Mi-am pierdut răbdarea şi am dojenit-o, spunându-i că mulţi copii suferă de foame şi tu aduci un câine”, a mai spus el.

Însă el a recunoscut că există constrângeri „aproape insurmontabile” asupra tinerelor femei care sunt forţate să aleagă între carieră şi maternitate. Având în vedere costurile mari pentru creşterea copiilor, oamenii îşi revizuiesc priorităţile, a adăugat el.

„Nu putem accepta pasiv că atât de mulţi tineri se luptă să-şi realizeze visul de a întemeia o familie şi sunt forţaţi să coboare ştacheta, mulţumindu-se cu înlocuitori mediocri: să facă bani, să facă carieră, să călătorească, păzindu-şi cu egoism timpul liber”, a mai spus el.

Ministerul Educaţiei a anunţat joi că situaţia demografică actuală arată că numărul elevilor din Italia va scădea cu un milion în următorii 10 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here