Parchetul general subliniază „cu fermitate”: „Orice modificare adusă pensiilor magistraților le afectează statutul”

Bogdan Licu, procurorul general. Foto: Inquam Photos Octav Ganea

Parchetul General subliniază „cu fermitate” că orice modificare adusă pensiilor de serviciu sau remunerației magistraților le afectează statutul. Instituția susține că va efectua orice demers legal pentru a împiedica aceste schimbări.

„Având în vedere propunerile legislative privind abrogarea pensiilor speciale și modificarea calculului remunerației – aflate în procedură avansată de legiferare în Camera Deputaților – Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție își exprimă în mod ferm poziția cu privire la imperativul respectării de către puterea legislativă și executivă a independenței magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din cadrul sistemului judiciar, fiind de datoria celor două puteri să asigure resursele adecvate care să le permită acestora să-și îndeplinească atribuțiile în mod corespunzător”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul General.

Parchetul General subliniază că în mod constant Curtea Constituțională a statuat că stabilitatea financiară a personalului din sistemul de justiție reprezintă una din garanțiile independenței acestora, constatând că: „statutul constituțional al magistraților impune acordarea pensiei de serviciu, ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin.3 din Legea fundamentală (Decizia C.C.R. nr. 873/2010)”.

„Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază cu fermitate că orice modificare adusă pensiilor de serviciu și/sau remunerației magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de natură a le afecta statutul – cu încălcarea independenței acestora – precum și securitatea activității judiciare și arată, totodată, că va efectua orice demers legal pentru a susține actualele reglementări”, se mai arată în comunicatul Parchetului General.

2 COMENTARII

  1. Daca le afecteaza statutul sa-si dea demisiile.Sa vedem citi din ei o vor face….Unde naiba sa-si gaseasca acesti incompetenti locuri de munca?

    Nu mai putem tolera acest stat paralel intruchipat de Justitia din aceasta tara care s-a remarcat numai prin incompetenta crasa,coruptie endemica si slugarnicie maxima.

    Din cauza acestei Justitii corupte si incompetente si lipsita de orice raspundere Romania este cea mai corupta tara din UE.

    Aceasta Justitie nu merita nici macar pensii si in nici un caz salariile colosale pe care le au,nejustificat.Din cauza coruptiei endemice din Justitiei si a complicitatii cu mafia politico-economica lor Romania a fost devalizata si furata pana la os.

    Este intolerabil sa fim amenintati de aceasta mafie din Justitie care formeaza statul paralel.Daca nu-si fac treaba sa fie dati afara.Daca sunt corupti sa fie arestati.

    Aceste privilegii trebuie sa dispara altfel vor dispare partidele care le sustin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here