Parlamentul Ucrainei a votat pentru suprimarea independenței instituțiilor anticorupție. Comisia Europeană reacționează

Sursa: Pexels

Deputații ucraineni au adoptat marți o lege care lichidează independența a două instituții însărcinate cu lupta anticorupție în țara în război, a doua zi după arestarea foarte criticată a unor responsabili care lucrau într-una din aceste structuri, relatează AFP, Reuters și EFE, citate de Agerpres.

În pofida criticilor militanților și ONG-urilor, Parlamentul a votat marți – cu 263 de voturi pentru, 13 împotrivă și 13 abțineri – în favoarea subordonării activităților Biroului național anticorupție (NABU) și Parchetului anticorupție (SAP) procurorului general, subordonat la rândul său președintelui.

Combaterea corupției endemice este o condiție esențială pentru aderarea Ucrainei la UE, iar în ultimele luni anchetatorii independenți i-au pus în situații jenante pe oficiali de rang înalt cu acuzațiile lor de corupție, notează Reuters.

Votul de marți deschide calea pentru ca procurorul general numit de președinte să obțină mai mult control asupra Biroul național anticorupție și a Parchetului anticorupție.

Luni, serviciul ucrainean de securitate internă a arestat doi oficiali de la NABU sub suspiciunea de legături cu Rusia și a efectuat zeci de percheziții la angajați ai biroului.

În declarații către presă la Kiev, șeful NABU Semen Krivonos, i-a cerut președintelui Volodimir Zelenski să nu promulge legea, pe care a descris-o drept o tentativă de a ‘distruge’ infrastructura anticorupție.

Niciun oficial ucrainean nu a comentat public până în prezent în privința legii adoptate marți, care îi va permite procurorului general să redistribuie dosare și să transfere procurori de la cele două agenții.

Înainte de vot, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Guillaume Mercier, a exprimat preocupări în privința consecințelor sale.

‘Aceste instituții sunt cruciale pentru agenda de reformă a Ucrainei și trebuie să opereze independent pentru a lupta împotriva corupției și a menține încrederea publică’, a spus Mercier.

‘Aderarea Ucrainei la UE va necesita o puternică capacitate de a combate corupția pentru a asigura reziliență instituțională’, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt a reamintit, de asemenea, că UE ‘oferă asistență financiară semnificativă Ucrainei, condiționată de progresele înregistrate în domeniul transparenței, reformei judiciare și guvernării democratice’.

‘UE va continua să monitorizeze situația și să sprijine Ucraina’ în implementarea statului de drept, a declarat același purtător de cuvânt.

Două probleme au dominat agenda publică din ultimele zile din Ucraina: remanierea guvernamentală ordonată de președintele Volodimir Zelenski și o serie de acțiuni ale Parchetului și ale serviciilor de informații împotriva unor actori percepuți ca fiind incomozi pentru guvern, care au umbrit rotația miniștrilor și i-au adus liderului ucrainean acuzații fără precedent de autoritarism, comentează EFE.

Raidurile la zeci de angajați ai NABU au fost percepute negativ de către cele mai influente voci din societatea civilă și de partenerii internaționali ai Ucrainei, care, într-un semnal de alarmă foarte neobișnuit de la începutul războiului în 2022, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la acțiunile Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), mai scrie agenția spaniolă de știri.

Szijjarto: Ungaria nu va sprijini aderarea Ucrainei la UE indiferent de amenințările lui Zelenski