Încheierea acordurilor dintre America și Iran are loc fără Benjamin Netanyahu, notează The Economist.
Timp de o oră după ce Donald Trump și liderii Iranului au anunțat un armistițiu de două săptămâni, pe 7 aprilie, sirenele de avertizare au continuat să răsune în orașele israeliene, în timp ce rachetele iraniene continuau să fie lansate. A fost un memento dur pentru israelieni că, după 40 de zile de lovituri aeriene intense, guvernul lor nu reușise încă să atingă unul dintre obiectivele principale stabilite la începutul războiului: eliminarea acestei amenințări aeriene. Israelienii au susținut în mod covârșitor războiul, considerând Iranul o amenințare existențială. Dar, dacă așa se încheie, mulți se vor întreba dacă a meritat.
Arsenalul de rachete balistice al Iranului nu a fost eliminat, așa cum promisese prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu. În ciuda miilor de lovituri aeriene israeliene și americane, Iranul este capabil încă să lanseze zilnic zeci de rachete și drone asupra Israelului și țărilor din Golf. Evaluările Israelului de la începutul războiului, potrivit cărora ar fi „neutralizat” peste trei sferturi din lansatoarele de rachete ale Iranului, par exagerate; o proporție de aproximativ jumătate este mai plauzibilă, dar chiar și aceasta include unele care pot fi readuse relativ ușor în stare de funcționare.
Nici celelalte obiective de război ale Israelului nu au fost realizate. America și Israelul au bombardat centre de cercetare nucleară, dar Iranul încă deține peste 400 kg de uraniu îmbogățit, probabil ascuns în subteran. Iar dorința cea mai importantă a lui Binyamin Netanyahu, de a răsturna regimul iranian, pare mai îndepărtată decât înainte de începerea conflictului. Este posibil ca acesta să cadă la un moment dat. Dar, pentru moment, în ciuda pierderii a zeci dintre cei mai importanți lideri ai săi în asasinate aeriene, pare bine înrădăcinat la putere.
Și mai problematic pentru prim-ministrul israelian este faptul că partenerul său, președintele Americii, negociază acum direct cu liderii Iranului. Israelul știa că au loc discuții, dar nu a fost parte la ele. Până când Donald Trump l-a informat pe Netanyahu, cu puțin timp înainte de anunțarea armistițiului, forțele aeriene israeliene se pregăteau să trimită avioane pentru a ataca infrastructura energetică a Iranului, contribuind la punerea în aplicare a amenințării președintelui american de a distruge „întreaga civilizație” a Iranului. În schimb, piloții au fost retrași.
La nivel tactic și militar imediat, însă, Israelul poate indica realizări considerabile. Iranul și-a pierdut o mare parte din forțele aeriene (oricum modeste) și din marina sa. Rețeaua sa de apărare antiaeriană este în ruină. Industria sa de armament a suferit pagube semnificative. Israelul nu a pierdut niciun avion de luptă în timpul miilor de misiuni desfășurate în spațiul aerian iranian. Pe plan intern, sistemele sale de apărare antirachetă au interceptat marea majoritate a celor peste 600 de rachete lansate de Iran spre Israel. Au murit doar aproximativ 20 de israelieni, mult mai puțini decât sugerau majoritatea evaluărilor de risc pentru un război de asemenea amploare.
Din perspectiva lui Netanyahu, războiul a fost și un succes strategicsub un aspect esențial: Israelul și America au colaborat într-un parteneriat fără precedent. Cele două țări au purtat împreună un război împotriva unui inamic comun; planificatorii lor și-au coordonat țintele; iar piloții americani și israelieni au zburat în misiuni comune.
Totuși, modul în care a fost încheiat armistițiul, negociat de Pakistan între America și Iran, cu Israelul exclus, a evidențiat natura relației: cea dintre superputere și stat client. Aceasta va fi doar întărită în săptămânile care urmează. Israelul nu va face parte din negocierile care urmează să înceapă la Islamabad pe 10 aprilie, în cadrul cărora America și Iranul vor încerca să ajungă la un fel de acord permanent. Siguranța viitoare a Israelului depinde de capriciile lui Donald Trump.
Încă și mai rău pentru Netanyahu este faptul că ar putea fi transformat din partener în țap ispășitor. El l-a convins pe Trump să lanseze războiul lor, pe 28 februarie, prin asasinarea liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, și a zeci de alți oficiali de rang înalt ai regimului. Pe 7 aprilie, New York Times a citat pe oficiali americani de rang înalt, inclusiv vicepreședintele, secretarul de stat și șeful CIA, care își exprimaseră rezervele față de planurile lui Netanyahu, înainte de război. Pe măsură ce războiul se apropie de final, astfel de scurgeri ar putea indica faptul că mulți din administrația Trump doresc acum să se distanțeze de liderul israelian. Ei sunt conștienți că Israelul a devenit profund nepopular printre alegătorii americani. Un sondaj realizat la sfârșitul lui martie de Pew arată că 60% dintre americani au acum o părere nefavorabilă despre Israel, în creștere cu șapte puncte procentuale față de anul trecut. Trump pare în continuare apropiat personal de prim-ministru, dar parteneriatul lor ar putea fi pus la încercare.
Într-o declarație concisă, făcută în zorii zilei, Netanyahu a spus că Israelul „sprijină decizia președintelui Trump de a suspenda atacurile împotriva Iranului timp de două săptămâni”. El a subliniat că, pentru Israel, este doar o suspendare a ostilităților. De asemenea, a accentuat că armistițiul nu include Libanul, unde Israelul se luptă cu Hezbollah, o miliție susținută de Iran, care a început să lanseze rachete asupra Israelului în cea de-a doua zi a războiului. Deși până acum s-au abținut să atace Iranul în timpul armistițiului, forțele aeriene israeliene au atacat aproximativ 100 de baze Hezbollah din Liban la scurt timp după începerea acestuia.
Declarația lui Netanyahu contrazice insistența Iranului ca armistițiul să acopere toate fronturile, inclusiv cele care implică proxy-urile sale. Iranul a avertizat că, dacă Israelul continuă să atace Hezbollah, va relua și el atacurile. Trump va trebui să decidă în curând. Dacă va forța Israelul să suspende și campania din Liban, ar putea semnala începutul unei rupturi.
Netanyahu ar fi bucuros să fie perturbatorul armistițiului, dar mai presus de toate vrea să evite orice discordie deschisă cu președintele, care a declarat că intenționează să sosească în Israel în două săptămâni, ca oaspete de onoare de Ziua Independenței. Israelul va organiza alegeri până la sfârșitul lui octombrie; prietenia prim-ministrului cu Trump reprezintă un mare atu electoral în Israel, una dintre puținele țări unde acesta este popular.
Pentru a câștiga alegerile, Netanyahu trebuie să-i convingă pe israelieni că el și Trump încă sunt parteneri și că Israelul și-a câștigat războaiele din Iran și Liban. Totuși, Trump pare hotărât să pună capăt războiului, chiar dacă regimul iranian rămâne la putere și își păstrează capacitatea de a lovi Israelul cu rachete și drone. Este posibil chiar să-și păstreze materialul nuclear, deși oficialii americani susțin că nu va fi așa. Până și un maestru politic atât de talentat, ca Netanyahu, se va chinui să transforme această situație într-o victorie.
