Curtea Constituțională a îndepărtat în sfârșit obstacolele din calea reformei privind pensiile magistraților, după două luni în care teatrul absurdului atinsese culmi nebănuite.
În tot acest timp, instituții-cheie din sistemul de justiție apucaseră să se compromită ireversibil – CSM, ICCJ, curți de apel.
În tot acest timp, figuri centrale de la vârful justiției, în frunte cu Lia Savonea, șefa instanței supreme, apucaseră să cocheteze cu statutul de paria în spațiul public.
În tot acest timp, Curtea Constituțională însăși apucase să alunece pe panta ridicolului și a pericolului, având în vedere nu doar salba incredibilă de amânări, ci adesea și motivele de la baza acestora – e suficient să ne amintim fie și numai de fuga din ședință a unora dintre judecătorii care compuneau plenul.
În tot acest timp, România, aflată în plin proces de redresare a deficitului bugetar aiuritor, lăsat moștenire de guvernarea Ciolacu, și-a văzut blocat accesul la 231 de milioane de euro, bani disponibili prin PNRR, dar condiționați de îndeplinirea jalonului privind pensiile speciale.
În fine, în tot acest timp, situația creată de clica de la vârful justiției a reaprins fitilul străzii, protestele reizbucnind aproape cu aceeași stridență care s-a mai manifestat și în epoca Dragnea-Grindeanu-Iordache-OUG 13.
Furcile caudine prin care a trecut reforma de minim bun simț a pensiilor magistraților a creat totodată condițiile adecvate pentru un test de turnesol nu doar în cazul magistraților, ci și al forțelor politice.
Și a fost un test dureros (pentru unii) și totodată pozitiv (pentru alții).
PSD și șeful său, Sorin Grindeanu, nu s-au eschivat de la a critica abordarea premierului Bolojan, concomitent cu un tratament aparent inexplicabil de blând acordat clicii de la vârful justiției. Nu este exagerat să ne imaginăm că dacă lucrurile ar fi depins numai de PSD și de Grindeanu, victoria de azi a societății s-ar fi lăsat mult așteptată; atât de mult, încât probabil nu ar mai fi venit niciodată.
Partidele extremiste din Parlament, în frunte cu AUR și liderul său, George Simion, au lăsat stridenta impresie că reforma pensiilor magistraților, promovată de Guvernul Bolojan, nu reprezintă o prioritate pe măsura relevanței ei.
Atât de vocali în promovarea unor puncte de pe agenda putinistă și a altora de pe agenda trumpistă, în chestiunea pensiilor magistraților extremiștii noștri au părut că joacă mai degrabă într-un film mut.
USR a trecut în schimb cu brio acest test de turnesol, după cum cu brio l-a trecut și PNL, mai precis aripa bolojenistă a acestui partid. Căci cealaltă aripă, mai bine cunoscută în piață drept “pesedistă”, a depus neobosite eforturi în altă direcție.
Este demn de reamintit, în acest context, faptul că, în ciuda complexității dosarului privind pensiile magistraților, unitatea în jurul președintelui său nu a fost punctul forte al PNL.
În paralel cu frontul deschis împotriva sa de clica de la vârful justiției, Ilie Bolojan s-a trezit în ultimele două-trei luni (întâmplător oare?) și cu un front ostil, pe diverse teme, deschis de către o parte a partidului său. Numai bine să-l distragă cel puțin de la mizele cu adevărat uriașe.
Iată însă că metoda Bolojan a fost în cele din urmă cea câștigătoare. A fost câștigătoare întrucât devenise evident și în ochii opiniei publice, și în ochii partenerilor europeni faptul că inamicii metodei Bolojan nu construiau o alternativă competitivă, ci distrugeau singura variantă de lucru cu adevărat competitivă.
Este grăitor faptul că decisivă pentru reușita reformei lui Bolojan a fost schimbarea peste noapte a raportului de forțe din interiorul CCR. Judecătorul Mihai Busuioc, propus de PSD și cu vechime serioasă în acest partid, a recunoscut că miercuri a înclinat balanța în beneficiul partidei reformiste.
“Eu am votat, da. Eu sunt băiatul rău”, declarat, miercuri, Busuioc, pentru Observator.
De remarcat că judecătorul Busuioc se numărase la un moment dat printre cei care au părăsit o ședință CCR pe tema pensiilor magistraților, motiv pentru care CCR nu a avut de ales la acea vreme decât să amâne o decizie.
Mai poți, din acest punct de vedere, exclude ipoteza că nivelul atins de teatrul absurdului a creat până la urmă panică tocmai la vârful social-democraților ? Nu cred că ar fi matur să excluzi o astfel de ipoteză.
Așadar, pare mai degrabă că în ultimul moment PSD-Grindeanu a considerat că mai are de ales doar între un drum riscant spre fundătură și drumul incomod către o strategie de control al pagubelor. Și a ales a doua cale; și bine a făcut; și poate, deși să nu ne facem mari speranțe, o fi și învățat ceva din experiența usturătoare.
Patru implicații majore se deschid de azi înainte, pe fondul deciziei CCR.
- Gruparea Savonea își poate, liniștit, declara falimentul. A avut o strategie care a eșuat, dar mai presus de asta, a avut o strategie care a compromis imaginea întregului corp al magistraților din România. Scriam încă în octombrie că povestea pensiilor speciale, în caz că se va solda cu eșecul taberei Savonea, poate deveni o oportunitate pentru declanșarea unui fenomen spectaculos: prăbușirea juntei care a acaparat justiția. Desigur, depinde în cea mai mare măsură de corpul magistraților și faptul de a-și înfrunta deschis căpeteniile, și faptul de a pune în loc ceva cu totul diferit, iar nu același gen de oameni și tot aceleași rețele. Bineînțeles, la un asemenea proiect o contribuție deloc neînsemnată le poate reveni și partidelor, și societății civile.
- Ilie Bolojan și gruparea din partid coagulată în jurul său au repurtat miercuri o victorie politică de anvergură. Iar ea se adaugă unui capital prețios obținut la începutul lui decembrie, prin victoria electorală a lui Ciprian Ciucu, sprijinit de Bolojan, la alegerile pentru Primăria Capitalei. În contextul economic și social extrem de dificil, ca și în contextul nu mai puțin turbulent din coaliția de guvernare, reușita reformei pensiilor magistraților suflă vânt proaspăt în pânzele premierului și taie corespunzător din elanul PSD-Grindeanu.
- De câștigat am avea și dacă președintele Nicușor Dan se va arăta de acum deschis la optimizarea propriei viziuni în ceea ce privește raportarea sa la PSD-Grindeanu și la “metoda Bolojan” – mai puțină înțelegere față de primul caz și mai multă față de cel de-al doilea.
- Se deschide un drum mai propice pentru abordarea celorlalte pensii speciale.
