Intrarea în normalitate și în împărăția bunului simț, cu pensiile magistraților – deopotrivă pe cuantum și vârsta eligibilă pentru retragerea din sistem – nu este nicidecum o chestiune de prezervare sau de atacare a independenței justiției.
Aceasta este o temă în mod fals, viclean-convenabil și ultra-populist inventată și promovată agresiv de tabăra celor care nu au alt obiectiv decât eternizarea unui statut de castă privilegiată socio-financiar în raport cu ansamblul cetățenilor acestei țări.
Dar adevărul e că, la ce beneficii personale enorme sunt în joc, nu sunt de mirare nici grosimea și înălțimea zidului ridicat împotriva reformei inițiate de guvern, nici tactica mizerabilă a vânătorilor de privilegii, în robă, de a ambala o realitate urât mirositoare într-o înșelătoare cutie de ciocolată.
Căci cum altfel decât făcând obsesiv trimitere la valori înalte (independența justiției) ai putea evita să fii luat la rost de contribuabilii care-ți plătesc și pensie până la cer, și pensie începând cu a doua tinerețe?
Intrarea în normalitate și în împărăția bunului simț, cu pensiile magistraților – deopotrivă pe cuantum și vârsta eligibilă pentru retragerea din sistem – nu este nici o chestiune de constituționalitate.
Până la urmă, Constituția României prevede că “statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi”.
Numai unitate nu cultivă acei magistrați care se arată atât hulpavi când vine vorba de propriul buzunar și numai despre solidaritate nu poate fi vorba atunci când discrepanțele, în materie de drepturi și benefici, dintre ei și restul poporului, ating culmile aberației.
În schimb, intrarea în normalitate și în împărăția bunului simț, cu pensiile magistraților, este, în esența sa, un proiect de societate.
- Citiți și: Tehnici putiniste și trumpiste de manipulare, folosite de magistrații români care se revoltă
În ciuda senzației deviante pe care par să o aibă unii dintre ei, magistrații români nu trăiesc nicidecum într-o bulă. Societatea depinde de activitatea lor, e de la sine înțeles, dar și activitatea lor, ca și rațiunea însăși de a fi a profesiei lor depind fundamental de societate.
Ca atare, este esențial ca politicienii, cetățenii și magistrații să găsească un numitor comun care să alinieze armonios și reprezentativ interesele fiecărei părți. Altfel, vom fi condamnați să trăim cu toții într-o țară de găști, într-o paradigmă în care fiecare tabără e lup pentru cealaltă, în loc ca fiecare tabără să fie nu doar în slujba sa proprie, ci mai ales în slujba celeilalte.
Statutul regesc la care aspiră magistrații români, pe care în mare măsură și l-au și confecționat deja și de a cărui minimă ajustare se tem ca dracu’ de tămâie, nu ar fi tolerat niciunde în societățile mai dezvoltate ca a nostră.
După cum, în ansamblu, nici bornele de performanță, de probitate morală și de pregătire profesională, atinse de justiția românească nu ar găsi înțelegere și acceptare în zări mai răsărite. Să fim serioși: în justiția din România, raportul dintre rezultatele livrate și beneficiile obținute e jos spre foarte jos.
Și tocmai întrucât intrarea în normalitate și în împărăția bunului simț, cu pensiile magistraților, este, în esența sa, un proiect de societate, chestiunea trebuie abordată ca atare: prin prisma voinței politice, a dialogului civic, a dezbaterii publice și, dacă se impune, a referendumului.
Ani în șir, societatea românească s-a lăsat anesteziată pe tema pensiilor-mamut și neprincipiale ale magistraților. Dar acum, în sfârșit, trăim cea mai bună perioadă pe acest dosar căci în sfârșit a captat enorm de multă atenție și la nivel politic, și la nivelul societății civile, chiar și la nivel european, devenind jalon în PNRR.
Prin urmare, acum este momentul ca niciun pas în spate să nu mai fie făcut, este momentul optim ca toate tunurile să rămână îndreptate spre țintă, până la intrarea în normalitate și bun simț.
Partidele, guvernul și președintele au datoria să-și facă treaba instituțional, iar dacă demersurile de reformă vor fi pe mai departe blocate în justiție, prin chichițe procedurale și motivări aeriene, e cazul ca povestea să fie pusă pe masa electoratului, prin referendum.
Până la urmă, nu se poate ca magistrații să aibă monopol pe chestiuni principiale ce țin de pensionare, mai ales când conflictul flagrant de interese îi împiedică să fie principiali.
Or fi ei stăpâni pe arta sofismului, s-or fi obișnuit să și centreze, să și dea cu capul, dar până la urmă, pâinea și cuțitul nu sunt la ei, cj sunt în mâinile cetățenilor și ale reprezentanților lor legitimi, parlamentarii, guvernul, președintele.
Și, până la urmă, niciunde în lumea civilizată nu sunt azi acceptabile nici ieșirea la pensie ca “puștan” și nici pensia mai mare decât salariul.
- PS: Odată pentru totdeauna, tebuie evacuat la coșul de gunoi al retoricii și logicii narativul că mass-media și politicienii duc o vânătoare de vrăjitoare cu magistrații. Nu a pus nimeni în discuție nivelul salarizării și alte beneficii (e cumva chiar surprinzător, într-o țară în care nivelul general al salarizării e problematic). Și nici măcar nu a fost pus în discuție faptul că chiar și dacă va trece reforma pensiilor magistraților, nivelul pensiilor tot uriaș rămâne, raportat la media națională. În discuție a fost pusă doar nesimțirea. Dar asta e sănătos să fie pusă în discuție încă din clipa în care-i mijesc ochii – ceea ce, să fim cinstiți, nu s-a întâmplat în cazul pensiilor și pensionărilor magistraților. Căci dacă s-ar fi întâmplat, nu am mai fi ajuns în punctul în care ne aflăm azi.
