Elementele de bun simț introduse de Guvern în pachetul de reforme privind condițiile de pensionare a magistraților și nivelul pensiilor speciale din justiție sunt atacate furibund de asociațiile reprezentative din sistem.
Cu nonșalanța bețivului prins în fapt, care susține că bea doar apă din sticla de vodcă, aflăm, din comunicate și declarații de presă recente, că privilegiile care se văd din avion nu sunt nicidecum privilegii, că miezul discuției nu e despre banii mulți și drepturile aproape regale, ci despre independența justiției și democrația României, că nu există dialog, ci doar politica pumnului în gură.
Abordarea CSM și a altor entități reprezentative din justiție e în esență una cât se poate de perversă, din moment ce ascunde gunoiul pecuniar sub mai domnescul preș al “prințipurilor” imuabile.
Dar ceea ce fac azi magistrații, manipulând în acest fel discursul pe o temă de o asemenea natură, nu e deloc nou, ba este chiar o modă în lumea largă – de la Est la Vest.
Poate că exemplul cel mai “penal”, odios și
scârbavnic este cel al Rusiei.
Într-o lume în care așa-zisul adevăr alternativ a devenit țar, rege si împărat, realitatea a devenit sclava cuvântului. Iar cuvântul, se știe, e sclavul celui ce cuvântă, al caracterului și al intereselor sale, indiferent cât de meschine sau chiar criminale or fi ele.
În Uniunea Europeană, “sistemul politic bazat pe principii democratice, precum concurența, libera exprimare a voinței poporului, drepturile și libertățile, a devenit o amintire a trecutului”, iar “țările europene se transformă în regimuri totalitare”. Oricâte de imposibil ar fi de crezut, aceste cuvinte îi aparțin unuia dintre vice-călăii de la Moscova – Viaceslav Volodin, președintele Dumei de stat a Rusiei.
Volodin, acest veritabil lacheu al codoșului geopolitic de la Kremlin, cuvântă despre democrație și libertate ca o fecioară în stare să roșească fie și doar de la o privire din coada ochiului. Faptul că grota morală în care trăiește, Rusia, pe care o slujește și din care grăiește e un istoric caz-școală de stat criminal, regim absolutist și tiranie pe steroizi, ei bine, ăsta pare doar un detaliu; iar în zilele noastre, detaliile sunt avortate.
Desigur, nici șeful lui Volodin, dictatorul Vladimir Putin, nu a ezitat să se pronunțe feciorelnic cu privire la “dictatura elitelor occidentale (care) țintește toate societățile, inclusiv cetățenii țărilor occidentale”.
Așa cum și purtătorul său se cuvânt, Dmitri Peskov deplângea odată, cu delicatețea drujbei, că “nu există libertate de exprimare în Occident”.
La capătul celalalt al lumii, în universul inversat generat de Big Bang-ul MAGA, binomul Trump-Vance scuipă același tip de flăcări – se duc naibii democrația și libertatea de exprimare în Europa -, asta în timp ce ei înșiși au devenit piromanii-șefi și neegalați ai venerabilei democrații americane – epurând incomozii, cenzurându-i, dinamitând și principiul, dar și infrastructura nu mai puțin venerabilei separări a puterilor în stat.
La adăpostul retoric al moralei virginale, al valorilor tradiționale și, în general, al înaltelor “prințipuri” democratice, Putin își urmărește nonșalant agenda autocrată, criminală și imperialistă. Și tot în același mod, Trump și Vance transformă America în ceva care, dacă zelul lor nu se va ostoi, iar ritmul va fi menținut, o va face în scurt timp de nerecunoscut, de regretat, de luat aminte.
Magistrații noștri au într-adevăr și de la cine să învețe, și de unde se inspira în a-și duce lupa nedreaptă cu instrumente dintre cele mai injuste.
Cu siguranță, dată fiind școala pe care au făcut-o pentru a deveni magistrați și dată fiind însăși natura meseriei lor, sunt deprinși din fașă cu delicata artă a retoricii și cu nemuritoarea tehnică a sofismului.
Nenorocirea însă este aceea că destui dintre ei s-au deprins cu exploatarea acestui tip de cunoaștere în detrimentul societății pe care, în realitate, ar trebui să o servească.
