După momentele Georgia (2008), Crimeea (2014) și Donbas (2014-2022), în ziua declanșării fazei finale a invaziei ruse în Ucraina, 24 februarie 2022, devenise deja evident că, pentru Occident, singura metodă de a opri Rusia este recurgând la forță: înarmarea Ucrainei cu tot ce e nevoie și subminarea fără ezitări a economiei ruse.
Kievul a înțeles foarte bine acest lucru, dovadă hotărârea cu care s-a mobilizat armat contra Moscovei încă din primele clipe ale invaziei, într-un moment critic în care capitalele prietene se așteptau la victoria rapidă a rușilor, iar în loc de a-l încuraja pe Zelenski să reziste, îl încurajau să urce în elicopter și să plece.
Înțelepciunea aliaților, însă, și-a revenit la simțuri abia pe parcurs, adesea cu ezitări, niciodată la nivelul optim. Totuși, a reușit să atingă o bornă rezonabilă, iar asta a făcut ca Ucraina să reziste până în ziua de azi.
Zilele acestea se joacă din nou un moment critic în derularea conflictului ruso-ucrainean.
După o scurtă perioadă de trezire la realitate a președintelui american în raport cu intențiile reale ale dictatorului rus și în raport cu cheia autentică a drumului spre pace, abordarea Washingtonului cunoaște un nou episod de recul.
Dosarul Tomahawk a fost înghețat la fel de fulgerător precum apăruse pe firmament, Putin a obținut o nouă rezervă de timp, iar următorul summit ruso-american, Trump-Putin, se va desfășura pe terenul Rusiei, la Budapesta.
Pe dosarul Ucraina, Trump a complicat sistematic ieșirea din cercul vicios desenat și întreținut de Putin.
În prima jumătate a primului an din noul mandat, a făcut-o deopotrivă din rațiuni meschine de politică internă și dintr-o profundă neînțelegere a naturii războiului în curs (fapt recunoscut chiar de el în repetate rânduri, când a declarat că se aștepta ca războiul dintre Rusia și Ucraina să fie cel mai simplu de rezolvat dintre conflictele actuale).
În a doua jumătate a acestui prim an din noul mandat, însă, a adăugat la toate astea eroarea de a se considera capabil să evolueze pe multiple terenuri.
A bombardat Iranul, dar în ciuda unor daune teribile date programului nuclear al Teheranului, acesta nu a fost afectat ireversibil, iar regimul, deși s-a speriat, a început ulterior să strângă și mai tare rândurile.
A manevrat cu sudoare în conflictul din Gaza, dar până acum rezultatul nu este pacea, ci un acord de încetare a focului. Un acord fragil din start, iar în acest weekend un acord și supus la un test major de rezistență, dată fiind încăpățânarea Hamas de a nu renunța prea ușor la arsenalul și controlul său din regiune, și dată fiind tentația regimului Netanyahu de a reacționa imediat cu forță armată chiar și după semnarea acordului.
În ciuda retoricii bombastice a lui Trump, ceea ce a obținut în Gaza rămâne departe de a fi o reușită categorică și ireversibilă.
Dar cireașa de pe tort e faptul că, în paralel, liderul american a dat drumul unei ample operațiuni de revenire a SUA în afacerile interne ale statelor din America Latină.
Pretextul e clar, dar nu și unul nou: războiul contra drogurilor. Obiectivul real, însă, pare ceva mai ascuns… Pare, dar de fapt, pe zi ce trece, se lămurește mai bine.
Căci de câteva zile, chiar din gura lui Donald Trump, am aflat că scenariul unei eventuale schimbări de regim în Venezuela este cel puțin pe masă. Liderul SUA a admis că a aprobat operațiuni clandestine ale CIA în teren. Iar din surse ale mass-mediei internaționale rezultă că dictatorul de la Caracas e în alertă maximă – și încercând, pe canale discrete, să convingă Casa Albă să ajungă la un compromis, și luându-și tot felul de măsuri personale de precauție, și mobilizând în poziție de luptă diverse structuri ale armatei.
Apoi, în ceea ce privește Argentina amicului Javier Milei, Trump le-a transmis clar argentinienilor de rând că ajutorul economic american e condiționat de sprijinul lor pentru președintele Milei. Un șantaj care probabil nu va trece fără a lăsa urme.
Nu în ultimul rând, administrația Trump tocmai a anunțat tăierea sprijinului SUA pentru Columbia. Desigur, sub pretext de apatie a acesteia în lupta cu traficul de droguri, catalogându-l chiar pe președintele țării drept “dealer ilegal de droguri”.
De fapt, devine tot mai stridentă tentația lui Donald Trump de a implica SUA în America Latină (militar, politic și prin operațiuni clandestine) cam ca în vremurile nenorocite din anii ’70-’80, care au condus la nenorociri în regiune și au pătat, pentru generații, imaginea SUA în lume. Este cel puțin curioasă aplecarea acesta spre repetarea uneia dintre cele mai grave greșeli de politică externă modernă a SUA.
Problema este că de data asta un asemenea joc cu focul, în America Latină, ar putea fi chiar mai riscant pentru SUA, având în vedere situația explozivă din Orientul Mijlociu și din Europa, ca și faptul că, în prezent, America Latină e pentru Washington un teren de confruntare nu doar cu regimurile locale, ci și cu Rusia (în Venezuela, cel puțin) și cu China (pe tot continentul).
Regimul de la Caracas e un activ prețios pentru Putin, din perspectiva distragerii atenției și a resurselor lui Trump de la Europa. Iar restul națiunilor din regiune sunt de interes comercial și economic strategic pentru Beijing.
Indiferent că sunt de dreapta sau de stânga, indiferent că sunt mai mult sau mai puțin trumpiste, țările din America Latină sunt, în general, extrem de dependente de relația pe care o au cu China. China importă masiv materii prime (industriale și agricole) și exportă masiv produse finite din toată gama.
Iar de când Trump a lansat nechibzuitul război comercial cu toată lumea și unul încă și mai periculos, pentru America, cu China, motivația Beijingului în a-și spori implantarea în America Latină doar va crește. Iar nevoile guvernelor latino-americane de a păstra relații strânse cu Beijingul vor cunoaște același trend, indiferent de ochii dulci sau de presiunile Washingtonului.
Până la urmă, pragmatic vorbind, China le oferă piețe și afaceri latino-americanilor (deopotrivă pro și anti-Trump), pe când SUA le oferă tarife și o restrângere a piețelor.
Nu degeaba au existat, recent, episoade de defectări chiar din tabăra trumpistă din America Latină. A fost uluitor pentru americani să afle că Argentina prietenului Milei, în timp ce primea zeci de miliarde de dolari infuzie pentru a-și susține moneda națională, vindea Chinei zeci de vapoare cu soia, în detrimentul fermierilor din Iowa.
Asta spune totul nu despre vreun cinism vinovat al Argentinei (e legitim ca o țară aflată într-o asemenea suferință economică să caute orice soluție rezonabilă pentru asigurarea propriului trai), ci spune totul despre profunzimea greșelii de calcul a administrației Trump cât privește realitățile din America Latină și mai ales potențialul lor de a afecta politica și interesele SUA mult dincolo de acest spațiu.
Viitorul sună destul de sumbru, dat fiind faptul că Trump a deschis în regiune un asemenea șantier politico-ideologic, respectiv economico-geopolitic, tocmai într-un moment în care este deja prins în menghină și în Orientul Mijlociu, și în Europa, și în confruntarea cu China.
Erorile pe care Washingtonul este pe cale să le facă în Caraibe și America Latină cel mai probabil vor avea ca efect potențarea erorilor făcute deja în Europa, legat de Rusia, erorile făcute deja în Asia, legat de China, și vor amplifica nivelul de complexitate de care s-a izbit dintotdeauna în Orientul Mijlociu.
Din cauza lui Trump, SUA nu va câștiga mare lucru prin intervențiile aiuritoare în America Latină, ba poate avea chiar de pierdut serios – și nu doar acolo, ci mai ales la mii și zeci de mii de kilometri distanță de acea regiune.
