- O analiză CNN
Luptele de arte marțiale mixte desfășurate la petrecerea organizată cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a președintelui Donald Trump au ilustrat puterea dominației și a victoriilor categorice.
Evenimentul de la Casa Albă, desfășurat sub un cer amenințător, a constituit un decor neobișnuit pentru anunțul făcut de Trump, potrivit căruia a reușit să obțină un memorandum de înțelegere pentru încheierea războiului cu Iranul.
Însă orice paralele pe care Trump încerca să le sugereze cu propriul său stil politic energic și combativ se opresc aici, deoarece impasul din Orientul Mijlociu dintre superputerea americană și rivalul său mai slab nu oferă claritatea unei victorii prin knockout, precum cele obținute în cușca de luptă amenajată pe peluza sudică a Casei Albe.
Înțelegerea ar urma să oprească ostilitățile pentru 60 de zile, să pună capăt controlului exercitat de Iran asupra rutelor de transport petrolier prin Strâmtoarea Ormuz și să ducă la încetarea blocadei navale americane. Acordul urmează să intre în vigoare după o ceremonie de semnare programată vineri în Elveția.
Vicepreședintele JD Vance a declarat pentru Fox News că acordul conține o garanție potrivit căreia Iranul nu va produce, procura și nici cumpăra vreodată o armă nucleară.
Vestea alimentează speranțele că criza energetică provocată de război, care a avut consecințe economice devastatoare la nivel mondial, s-ar putea estompa, reducând astfel presiunea asupra consumatorilor.
Orice acord care pune capăt unui conflict — mai ales unuia care a zguduit economia globală, a provocat moartea a 13 militari americani, a unui număr necunoscut de civili iranieni și a readus în prim-plan soarta tristă a Lebanon de a fi prins în războaiele altora — reprezintă o evoluție binevenită.
Însă lipsa detaliilor și termenii care sunt deja cunoscuți îl confruntă pe Trump cu trei întrebări imediate, care vor determina viitorul echilibru strategic din Orientul Mijlociu, locul acestui război în istorie și modul în care toate acestea îi vor influența moștenirea prezidențială:
► Deschiderea Strâmtorii Ormuz și încetarea blocadei reprezintă doar o revenire la situația de dinaintea războiului, având în vedere că problema esențială a programului nuclear rămâne încă nerezolvată?
► Este Trump mai aproape de obținerea unui acord nuclear superior pactului negociat de administrația Obama, susținut și monitorizat la nivel internațional, acord pe care Iranul îl respecta până când Trump l-a denunțat în timpul primului său mandat?
► Și, în mod fundamental, dincolo de reducerea capacităților militare convenționale ale Iranului, a produs acest război — pe care majoritatea americanilor nu și l-au dorit și care a provocat dificultăți economice majore la nivel mondial — rezultate care să justifice costurile sale?
De asemenea, se profilează implicații pe termen lung — presupunând că va fi respectată aplicarea memorandumului — inclusiv în ceea ce privește modul în care Iranul își va folosi în viitor influența demonstrată asupra Strâmtorii Hormuz și dacă va încerca să transforme această pârghie strategică într-o sursă de beneficii economice sau politice.
Eșecul Statelor Unite și al Israelului de a distruge regimul iranian după uciderea fostului lider suprem al Iranului, Ali Khamenei — un regim care își definește identitatea prin ostilitatea față de SUA și care urmărește eliminarea statului evreu — pare, de asemenea, să prefigureze tensiuni viitoare ce ar putea reaprinde conflictul.
În interiorul Iranului, dacă situația de război se calmează, atenția se va îndrepta către întrebarea dacă regimul rămas la putere a fost slăbit decisiv de război și de blocada americană sau dacă, dimpotrivă, a fost întărit de propria sa supraviețuire și este pregătit pentru o nouă eră de represiune.
La o scară mai largă, consecințele războiului vor arăta dacă încercarea lui Trump de a impune voința americană prin forță militară a fost eficientă sau dacă a dus la o nouă umilință a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, alimentând percepția — mai ales în China — că puterea americană se află în declin.
Motive de optimism că războiul s-ar putea încheia
A fost semnificativ faptul că, după săptămâni în care Trump promovase ideea unor acorduri de pace aparent iminente, memorandumul de duminică a fost recunoscut și de Republica Islamică Iran.
„Mulți președinți au încercat să facă pace cu Iranul, iar înaintea mea toți au eșuat”, a declarat Trump pe rețelele sociale, într-o aparentă încercare de a construi o narațiune a victoriei care să se potrivească atmosferei festive a zilei sale de naștere.
Vicepreședintele JD Vance a adăugat: „Ceea ce președintele ne-a determinat să realizăm este, cu siguranță, eliminarea amenințării nucleare reprezentate de Iran. Acest obiectiv a fost atins.”
Aceasta este o afirmație foarte ambițioasă. Totuși, dacă optimismul președintelui și al vicepreședintelui va fi confirmat de negocierile viitoare și de un acord final, Trump va putea revendica meritul de a fi rezolvat o confruntare cu Iranul care a dat bătăi de cap președinților americani timp de aproape 50 de ani.
Deocmandată însă, o asemenea validare istorică rămâne îndepărtată.
Cea mai importantă problemă — cea care a dus la izbucnirea războiului — este viitorul programului nuclear iranian și al stocurilor sale de uraniu puternic îmbogățit. Memorandumul lasă această chestiune pentru negocieri care se anunță extrem de complexe și tensionate. Iranul a afirmat adesea că nu urmărește să obțină arme nucleare, astfel încât o nouă asigurare în acest sens nu valorează foarte mult în sine.
De asemenea, partea americană a vorbit foarte puțin despre limitarea sprijinului acordat de Iran organizațiilor armate aliate, precum Hezbollah, sau despre restrângerea programelor sale de rachete și a eforturilor de refacere a arsenalului diminuat de război. Ambele aspecte sunt de importanță majoră pentru Israel și, dacă rămân nerezolvate, ar putea destrăma întreaga înțelegere.
Apar deja divergențe între SUA și Iran privind semnificația memorandumului
Încep deja să se contureze interpretări diferite ale memorandumului.
Statele Unite insistă că orice deblocare a activelor iraniene sau ridicare a sancțiunilor va fi strict condiționată de respectarea angajamentelor de către Iran. Teheranul susține însă că perioada de 60 de zile va începe numai după ce Washingtonul va începe să transfere miliarde de dolari din fondurile iraniene înghețate.
Nivelul de neîncredere dintre Statele Unite și Iran este atât de ridicat, iar tensiunile dintre Israel și Teheran sunt atât de profunde, încât va reprezenta deja o realizare importantă dacă acest acord provizoriu va rezista până la semnarea unui tratat final.
„Acesta este, în esență, un armistițiu temporar într-un război fierbinte care a opus America și Iranul. Vom reveni la o stare de război rece cu Iranul”, a declarat analistul CNN pentru afaceri globale, Karim Sadjadpour.
„Dar nu rezolvă conflictul. Cele mai dificile probleme au fost amânate pentru negocieri viitoare și nu sunt foarte optimist că vor putea fi rezolvate într-un interval de 60 de zile”, a afirmat Sadjadpour, cercetător principal la Carnegie Endowment for International Peace, într-un interviu acordat lui Omar Jimenez.
Suspiciunea reciprocă care a îngreunat negocierile și care ar putea umbri și discuțiile viitoare a fost evidentă chiar duminică. Potrivit unui oficial american, Iranul a amânat anunțul oficial până după miezul nopții, ora Teheranului. Această sincronizare i-a permis Iranului să evite asocierea anunțului cu ziua de naștere a lui Trump, dar i-a oferit totodată președintelui posibilitatea de a prezenta acordul ca pe un cadou primit la timp.
Speranțele privind o ușurare economică ar putea reduce presiunea politică asupra lui Trump
Memorandumul va alimenta optimismul piețelor că perioada de perturbări economice intense s-ar putea atenua, mai ales dacă zecile de petroliere blocate luni de zile în Golful Persic vor putea începe din nou să navigheze.
Șocul energetic provocat de război a dus la creșterea accentuată a prețurilor la carburanți în întreaga lume și a alimentat inflația, agravând dificultățile financiare cu care se confruntă milioane de americani.
Cu toate acestea, analiștii avertizează că, deși prețurile petrolului ar putea începe să scadă, repararea lanțurilor de aprovizionare și absorbirea efectelor economice ale conflictului vor necesita luni de zile. În plus, promisiunea Iranului de a impune taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Hormuz reprezintă un factor suplimentar de incertitudine.
„Se poate spune că Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz sau că blocada americană a făcut-o, dar în realitate companiile de asigurări au fost cele care au blocat traficul”, a declarat Tom Kloza, analist-șef pentru energie la Gulf Oil, pentru CNN.
„Până când nu vor avea încredere deplină că navele pot traversa și ieși din strâmtoare în siguranță, este posibil să refuze să asigure unele dintre aceste vase uriașe”.
Din punct de vedere politic, Trump are nevoie ca situația să se îmbunătățească rapid. Dacă prețul petrolului scade, ar putea coborî și prețul benzinei, reducând astfel o parte din presiunea generată de inflație.
Eșecul președintelui de a-și îndeplini promisiunea electorală din 2024 privind reducerea costului alimentelor și al locuințelor i-a afectat poziția politică în rândul unor segmente importante ale electoratului. Liderii republicani, care se temeau deja de posibilitatea pierderii controlului asupra Camerei Reprezentanților la alegerile de la mijlocul mandatului din noiembrie, se confruntă acum și cu perspectiva unei lupte dificile pentru păstrarea controlului asupra Senatului.
Republicanii au susținut că Trump a fost scos din context săptămâna trecută când a afirmat: „Îmi place inflația”. Totuși, indiferent de intenția sa, remarca a fost considerată o eroare politică și a consolidat impresia unui președinte indiferent la dificultățile financiare cu care se confruntă cetățenii americani.
Totuși, este discutabil dacă Trump va obține un beneficiu politic semnificativ pentru încheierea unui război pe care sondajele arată că majoritatea americanilor l-au respins și pe care el însuși a avut dificultăți în a-l explica publicului. Acest lucru face ca succesul negocierilor privind programul nuclear iranian și viabilitatea memorandumului convenit duminică să fie și mai importante pentru capacitatea sa de a demonstra că americanii au obținut ceva în schimbul sacrificiilor făcute.
Însă Teheranul a arătat pe parcursul întregului conflict — început în februarie — că înțelege presiunile politice cu care se confruntă Trump pe plan intern și are o lungă istorie de tergiversare a negocierilor.
Democrații vor încerca să lege mesajele adesea contradictorii ale lui Trump cu privire la Iran, precum și încălcarea promisiunii sale de a nu începe noi războaie în străinătate, de anxietatea economică care apasă asupra multor familii americane.
Adam Smith, principalul democrat din cadrul Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, a declarat pentru CNN că încheierea unui război cu un impact atât de devastator asupra lumii reprezintă „un lucru extrem de pozitiv”.
Totuși, el a susținut că războiul „nu a realizat nimic pentru Statele Unite. (…) Suntem exact acolo unde eram pe 27 februarie, doar că într-o situație mai rea, pentru că acum ne luptăm pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Acest lucru evidențiază cât de nechibzuită a fost decizia de a începe acest război”.
Faptul că Trump sărbătorește un acord ale cărui prevederi inițiale se limitează, în esență, la redeschiderea Strâmtorii Ormuz — care era deschisă înainte de război — a slăbit încercările Casei Albe de a prezenta situația drept o mare victorie a președintelui.
În plus, subestimarea de către administrație a disponibilității Iranului de a închide strâmtoarea — un scenariu pe care aproape orice expert și fost oficial american din domeniul politicii externe îl consideraseră aproape inevitabil — ridică semne de întrebare cu privire la o cultură de guvernare în care intuițiile riscante ale lui Trump sunt rareori contestate.
Dacă negocierile cu Iranul din săptămânile următoare vor produce un acord verificabil care să pună capăt ambițiilor nucleare ale Teheranului, istoria ar putea ajunge la o concluzie diferită. Însă, în sine, acordul de duminică, nu încheie încă drumul lui Trump către o victorie clară și incontestabilă și nici nu îi oferă o ieșire definitivă din războiul pe care l-a purtat.
