Pentru unii colivă, pentru alții artificii. Începe „momentul Crimeea”, iar el deschide groapa regimului Putin

E atât de mică distanța de la Herson spre orice punct din Crimeea, atât de largă paleta creativității strategilor ucraineni și a consilierilor americani în privința ofensivei sectoriale contra pozițiilor ruse, sunt atât de puține opțiunile și resursele umane și materiale ale Moscovei, dar atât de performante armamentul și informațiile puse la dispoziția Kievului de către aliați, încât e greu să îți imaginezi alt cap de afiș în ordinea priorităților regimului Putin decât păstrarea, cu prețul oricăror altor cedări pe front, a Crimeei anexate ilegal în 2014.

În această perioadă, în care par a se înteți contactele și negocierile discrete căutate de ruși cu toți actorii relevanți pentru logica războiului, Crimeea trebuie să fi devenit solist, în optica celor de la Kremlin.

Iar asta, nu atât pentru valoarea în sine a teritoriului (militar, economic) și nici pentru cea simbolică (drept segment solid al mai largii ideologii de recuperare a Rusiei mari). Ambele dimensiuni au fost extrem de relevante acum opt ani și au rămas astfel pe parcurs, inclusiv preț de câteva luni din cele scurse de când a început războiul, dar la momentul noiembrie 2022 cele două dimensiuni sunt periferice.

Valoarea Crimeei a crescut exponențial, devenind piesa din puzzle care poate prelungi agonia regimului Putin sau accelera prăbușirea lui.

Seria înfrângerilor umilitoare cunoscute de Rusia în ultimele două luni – de la retragerea din regiunea Harkov, la avarierea Podului Crimeei și până la fuga din Herson – apropie deja de zero rezervele de imunitate pe care le mai are regimul Putin în cazul unor noi situații de stres similar.

Dar pierderea Crimeei va genera o undă incomparabilă de șoc, la capătul căreia e greu să întrevezi altceva decât alergarea lui Putin prin curtea Kremlinului, iar dacă va fi nevoie și pe străzile Moscovei.

Pur și simplu, nimeni, și cu atât mai puțin Satrapul No. 1, nu are impunitate și inamovibilitate pentru un asemenea eșec.

De altfel, se poate paria în siguranță că rupturi ireversibile în țesutul regimului se vor putea produce chiar și mai devreme, adică din clipa în care Crimeea ajunge să fie pusă concret în joc, precum fusese pus și Hersonul în joc cu destulă vreme înainte de alungarea propriu-zisă a rușilor din oraș și zonele limitrofe. De reținut că victoria ucraineană de la Herson nu a venit nicidecum peste noapte, soarta acestei redute devenise destul de limpede de bună vreme.

De altfel, nu e deloc exclus ca, ajunși în punctul în care au ajuns, ucrainenii și aliații să fi dobândit o înțelegere amplă a oportunității pe care o oferă exploatarea mai devreme decât s-ar fi putut crede a acestei uriașe vulnerabilități pe care o reprezintă pentru ruși, deja în clipa asta, Crimeea; și totodată o încredere realistă cu privire la ceea ce se poate face deja în faza asta.

Îmi devenise clar din aprilie-mai că dinamica războiului duce totul spre acest uriaș „moment Crimeea”, dar dacă pe atunci unele considerații încă jucau pe terenul analizei și speculației îndrăznețe, azi avem sub ochi elemente de o substanțială și rafinată concretețe.

E recomandabil, așadar, să privim cu mai mare atenție ca oricând miza crimeeană a războiului ruso-ucrainean și, implicit, evoluțiile interne din Rusia, căci, cum spuneam, cele două dimensiuni sunt legate foarte strâns.

Dacă proximitatea Sărbătorilor de iarnă din 2021 alimenta narațiunea iminenței atacului rus și a necunoscutului de tipul atacului hitlerist cu care a debutat al doilea război mondial, proximitatea Sărbătorilor de iarnă din 2022 setează condițiile resetării amenințărilor pe care le reprezintă Rusia la adresa vecinilor săi și, în sens larg, a umanității.

Pentru unii colivă, pentru alții artificii. Începe „momentul Crimeea”, iar el deschide groapa regimului Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here