Peste 11.000 de copii au petrecut Crăciunul „în aceste lagăre”. Apelul lui Vişinel Bălan

Sursa: Pixabay

Preşedintele Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi, Vişinel Bălan, afirmă, marţi, că 11.117 copii abandonaţi au petrecut Crăciunul în cel mai nefericit spaţiu, respectiv casa de copii, neavând şansa unei familii. Bălan cere înfiinţarea unui registru naţional al familiilor de plasament şi reiterează ideea desfiinţării treptate a meseriei de asistent maternal, transmite News.ro.

”Din totalul copiilor aflaţi în grija statului, 13.097, doar 1.980 au avut şansa de a petrece Căciunul într-o familie. Exact 15% din copiii abandonaţi în aceste lagăre au avut şansa la o familie, restul condamnaţi. Mi-aş dori ca doamna Gabriela Firea să-şi prioritizeze agenda în favoarea acestei categorii de copii. Copii condamnaţi la neputinţă, nepăsare şi lipsiţi de orice formă de apărare”, a scris, marţi, pe Facebook, Vişinel Bălan.

Acesta consideră necesară dezvoltarea unui registru online cu privire la familiile de plasament la nivel naţional.

”Asistenţa maternală trebuie desfiinţată, treptat, şi încurajat familia de plasament, respectiv adopţia. Mă ofer să asigur servicii de consultanţă gratuită Ministrului Gabriela Firea, precum şi Autoritatea Naţională – Persoane cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, în vederea dezvoltării unei strategii de comunicare pentru a determina potenţiali părinţi români să ia în îngrijire copii abandonaţi, sau chiar să-i adopte”, a mai scris Bălan.

Potrivit acestuia, copiii abandonaţi trebuie să crească într-o familie, nu în instituţii de stat sau private, dreptul copiilor la o familie fiind prevăzut în Constituţie.

Cutremurul din nord-vestul Chinei a pus la pământ o porțiune din Marele Zid Chinezesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here