Peste 6.000 de cazuri de infectare, 136 de pacienţi au decedat. Record de internări la ATI

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi alte 6.115 cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 136 de pacienţi au decedat, iar 1.434 sunt internaţi la ATI,numărul lor fiind în creştere, transmite News.ro.

”Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 958.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 856.405 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.115 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, conform autorităţilor.

În Bucureşti sunt 1165 de cazuri noi. Opt judeţe au peste 200 de cazuri noi Cluj – 485, Timiş – 326, Constanţa – 251,Iaşi – 232, Ilfov – 226, Braşov – 222, Prahova – 218, Bihor – 214.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori are cea mai mare valoare în Ilfov – 9,45, fiind în creştere, iar în Bucureşti este 7.06, faţă 7,08 cu o zi în urmă. În total, 13 judeţe au rata infectării peste 3.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.135 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 23.674 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 31.03.2021 (10:00) – 01.04.2021 (10:00) au fost raportate 136 de decese (76 bărbaţi şi 60 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 8 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 6 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.252. Dintre acestea, 1.434 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.744.605 teste RT-PCR şi 615.745 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.901 teste RT-PCR (18.430 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.471 la cerere) şi 12.081 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 68.893 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.288 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.147 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 108 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.077 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 605 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 31 martie, 7.709 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.405.404 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.496 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.118 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă şi Croaţia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here