Peste 750 de militari români și străini participă la un exerciţiu organizat în Portul Militar Constanţa şi în Marea Neagră

Sursa: navy.ro

Peste 750 de militari din mai multe ţări, printre care România, Franţa, Marea Britanie, SUA participă, timp de o săptămână, la un exerciţiu organizat în Portul Militar Constanţa şi în Marea Neagră, care îşi propune exersarea procedurilor şi tacticilor de luptă NATO, transmite News.ro.

Forţele Navale Române au anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că  peste 750 de militari din Forţele Navale Române, din alte structuri ale sistemului naţional de apărare, precum şi din Bulgaria, Belgia, Franţa, Grecia, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii (NAVEUR, Alabama National Guard) şi Turcia vor desfăşura, în perioada 14-21 iulie, activităţi în comun în Portul Militar Constanţa şi în raioanele de instrucţie din partea de vest a Mării Negre, în cadrul Exerciţiului multinaţional, de nivel tactic, „Poseidon 2023”, organizat anual, alternativ, de către România şi Bulgaria.
“Obiectivele principale ale Exerciţiului «Poseidon 2023» vizează creşterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante, precum şi evaluarea şi certificarea capabilităţilor Forţelor Navale Române pentru misiunile NATO şi UE şi pentru activităţile de apărare naţională. De asemenea, «Poseidon 2023» pune accent pe creşterea capabilităţilor operaţionale şi a nivelului de instruire a tuturor forţelor participante, exersarea procedurilor şi tacticilor de luptă NATO, în context multinaţional întrunit, în mediu maritim, terestru şi aerian, pe utilizarea regulilor de angajare şi a procedurilor NATO pentru comandă, control şi comunicaţii. Exerciţiul reprezintă o oportunitate bună pentru a consolida nivelul ridicat în domeniul planificării, conducerii şi evaluării activităţilor specifice luptei contra minelor, luptei la suprafaţă şi luptei antiaeriene”, se arată în comunicat.
Totodată, pe durata exerciţiului, Forţele Navale Române vor desfăşura şi activităţile specifice de evaluare şi verificare a fregatei „Regina Maria” (F-222) pentru forţa NATO de reacţie rapidă (NATO Reaction Force – NRF 23) şi pe pachetul unic de forţe puse la dispoziţia NATO şi UE de ţara noastră.

“Poseidon cuprinde şi o secvenţă de cooperare interinstituţională în caz de accidente colective şi calamităţi cu victime multiple (Mass Casualties – MASCAL), la care vor participa, în portul militar Constanţa, mai multe structuri din sistemul naţional de apărare, în special din zona Dobrogei”, a mai precizat sursa citată.
Forţele Navale Române vor participa, la Exerciţiul „Poseidon 2023”, cu fregata „Regina Maria” (F-222), Puitorul de Mine şi Plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (274) şi Dragorul Maritim „Slt. Alexandru Axente” (30), Corveta „Amiral Petre Bărbuneanu” (260), Compania 585 Apărare CBRN, Nava maritimă de sprijin şi intervenţie cu scafandri „Grozavul” (102) şi două detaşamente EOD (Explosive Ordnance Disposal), specializate în lupta împotriva dispozitivelor explozive, două remorchere maritime de radă şi port, precum şi cu echipe de evaluare mixte din cadrul Comandamentului Forţelor Întrunite şi Centrului de Instruire, Simulare, Evaluare, Jocuri de Război al Forţelor Navale.
Forţele Aeriene Române vor participa cu aeronave IAR-99 „Şoim” şi IAR-330 „Puma”, iar Forţele Terestre Române cu un pluton de infanterie.
Din partea forţelor navale ale Bulgariei, vor participa navele MH TSIBAR (32) şi MS SHKVAL (62), Franţa participă cu o aeronavă de patrulare şi o echipă de specialişti EOD, iar Belgia şi SUA participă cu drone subacvatice şi cu o echipă EOD. Celelalte state participante la Exerciţiul „Poseidon 2023” sunt prezente cu ofiţeri de stat major şi cu detaşamente EOD.
La exerciţiu, participă cu structuri de sprijin Comandamentul Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu”, Baza Logistică Navală „Pontica”, Centrul 338 Mentenanţă şi Tehnică Navală, Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică „Viceamiral Inginer Grigore Marteş” şi Grupul de Sprijin al Forţelor Navale „Ovidius”.
„Poseidon 2023” este condus de către Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, iar pe mare se vor desfăşura secvenţe complexe de antrenament (comunicaţii navale, manevre şi evoluţii, remorcaj, transfer de materiale uşoare, respingerea atacului aviaţiei inamice, menţinerea vitalităţii navelor), cu centrul de greutate axat pe lupta contra minelor, au mai transmis Forţele Navale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here