Planul Roşu de intervenţie, activat în urma unui accident produs în judeţul Suceava. Printre victime, 19 copii

Un accident în care au fost implicate un microbuz de transport elevi şi două autoturisme s-a produs, miercuri după-amiază, în zona localităţii Arbore din judeţul Suceava, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. În accident au fost implicaţi cinci adulţi şi 19 copii, primele informaţii arătând că şapte persoane ar avea nevoie să fie transportate la spital.

Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc în zona localităţii Arbore, fiind implicate un microbuz de transport elevi şi două autoturisme.

„Sunt 5 adulţi şi 19 copii implicaţi. Toţi sunt conştienţi şi cooperanţi şi sunt evaluaţi din punct de vedere medical”, a transmis ISU Suceava.

Acolo intervin o autospeciala pentru descarcerare, 6 ambulanţe SAJ, 3 ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport victime multiple.

În urma accidentului, s-a activat Planul Rosu de Intervenţie.

Potrivit sursei citate, din informaţiile de până acum reiese că şapte persoane ar trebui transportate la spital, dar misiunea este in dinamică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here