„Prietenii și aliații Americii au devenit neîncrezători, pe fondul preşedinţiei lui Donald Trump. Joe Biden va face tot ce poate pentru a repara daunele, dar problema mai profundă este că aceea că mulți se întreabă dacă Trump a fost doar un simptom al declinului democrației americane”, scrie Joseph S. Nye, Jr, în Project Syndicate.
„Prietenii și aliații au ajuns să nu aibă încredere în Statele Unite. Încrederea este strâns legată de adevăr, dar este binecunoscut faptul că președintelui Donald Trump nu-i pasă de adevăr. Toți președinții au mințit, dar niciodată la o scară atât de mare încât să degradeze moneda încrederii. Sondajele internaționale arată că puterea soft a Americii a scăzut brusc în timpul președinției lui Trump.
Poate președintele ales, Joe Biden, să restabilească această încredere? Pe termen scurt, da. O schimbare de stil și politică va îmbunătăți poziția Americii în majoritatea țărilor. Trump a fost ceva atipic printre președinții SUA. Președinția a fost primul său loc de muncă în guvern, după ce și-a petrecut cariera în lumea jocului de sumă zero a imobiliarelor din New York și a reality-show-ului TV, zone în care declarațiile revoltătoare atrag atenția presei și te ajută să setezi agenda.
În schimb, Biden este un politician încercat, cu o experiență îndelungată în politica externă, derivată din deceniile petrecute în Senat și cei opt ani ca vicepreședinte. De la alegeri, declarațiile și primele numiri pe care le-a anunțat au avut un efect profund liniștitor asupra aliaților.
Problema lui Trump cu aliații nu era sloganul său „America First”. După cum argumentez în Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump, președinților li se încredințează promovarea interesului național. Problema morală importantă este modul în care un președinte definește interesul național.
Trump a ales definiții tranzacționale înguste și, potrivit fostului său consilier pentru securitate națională, John Bolton, a confundat uneori interesul național cu propriile sale interese personale, politice și financiare. În schimb, mulți președinți americani, de la Harry Truman, au adoptat adesea o perspectivă largă asupra interesului național și nu l-au confundat cu al lor. Truman a înţeles că a-i ajuta pe ceilalți era în interesul național al Americii și chiar s-a abţinut de la a-și pună numele pe Planul Marshall pentru asistență la reconstrucția postbelică din Europa.
În schimb, Trump a avut dispreț pentru alianțe și multilateralism, pe care l-a afișat cu ușurință la reuniunile G7 sau NATO. Nici chiar atunci când a întreprins acțiuni utile pentru a face față practicilor comerciale abuzive chineze, nu a reușit să coordoneze presiunea asupra Chinei, percepând în schimb tarife pentru aliații SUA. Nu e de mirare că mulți dintre ei s-au întrebat dacă opoziția (corectă) a Americii față de gigantul tehnologic chinez Huawei a fost motivată mai degrabă de preocupări comerciale decât de securitate.
Și retragerile lui Trump din acordul climatic de la Paris și Organizația Mondială a Sănătății au semănat neîncredere în ceea ce privește angajamentul american de a face față amenințărilor globale transnaționale, cum ar fi încălzirea globală și pandemiile. Planul lui Biden de a se alătura ambelor și asigurările sale cu privire la NATO vor avea un efect benefic imediat asupra puterii soft a SUA.
Dar Biden se va confrunta în continuare cu o problemă de încredere mai profundă. Mulți aliați întreabă ce se întâmplă cu democrația americană. Cum se poate avea încredere că o țară care a produs un lider politic atât de ciudat ca Trump în 2016 nu va produce unul la fel în 2024 sau 2028? Face democrația americană în declin țara de neîncredere?
Încrederea în guvern şi alte instituţii, care se erodează, a alimentat ascensiunea lui Trump nu a început odată cu el. Încrederea scăzută în guvern este o boală americană de o jumătate de secol. După succesul din cel de-al doilea război mondial, trei sferturi dintre americani au spus că au un grad ridicat de încredere în guvern. Această cotă a scăzut la aproximativ un sfert după războiul din Vietnam și scandalul Watergate, din anii 1960 și 1970. Din fericire, comportamentul cetățenilor cu privire la aspecte precum respectarea impozitelor a fost adesea mult mai bun decât ar putea sugera răspunsurile lor din sondaje.
Poate că cea mai bună demonstrație a forței subiacente și rezilienței culturii democratice americane a fost reprezentată de alegerile din 2020. În ciuda celei mai grave pandemii din ultimul secol și a previziunilor cumplite privind condițiile haotice de vot, a existat o prezenţă-record la vot, iar mii de oficiali locali – republicani, democrați și independenți – care au gestionat alegerile au considerat îndeplinirea onestă a sarcinilor lor ca pe o datorie civică.
În Georgia, pe care Trump și-a pierdut-o la mustaţă, secretarul republican din acest stat, responsabil cu supravegherea alegerilor, a sfidat criticile nefondate formulate de Trump și alţi republicani, declarând: „Trăiesc după deviza că numerele nu mint”. Procesele lui Trump, în legătură cu frauda masivă, lipsite de probe care să le susțină, au fost respinse unul după altul, în instanţă, inclusiv de către judecătorii pe care îi numise Trump. Iar republicanii din Michigan și Pennsylvania au rezistat eforturilor sale menite să-i facă pe legiuitorii de stat să anuleze rezultatele alegerilor. În ciuda previziunilor stângii, privind apocalipsa, şi a acelor făcute de dreapta, privind frauda, democrația americană și-a dovedit forța și rădăcinile locale profunde.
Dar americanii, inclusiv Biden, se vor confrunta în continuare cu îngrijorările aliaților ce ţin de măsura în care mai pot fi siguri că nu va fi ales un alt Trump, în 2024 sau 2028. Ei observă polarizarea partidelor politice, refuzul lui Trump de a accepta înfrângerea sa și refuzul liderilor republicani din Congres, de a-i condamne comportamentul sau chiar de a recunoaște explicit victoria lui Biden.
Trump și-a folosit baza de susținători fervenți pentru a obține controlul asupra Partidului Republican. Jurnaliștii spun că aproximativ jumătate dintre republicanii din Senat îl disprețuiesc pe Trump, dar se tem și de el. Dacă Trump va încerca să mențină controlul asupra partidului, după ce va părăsi Casa Albă, Biden va avea de furcă cu un Senat controlat de republicani.
Din fericire pentru aliații SUA, în timp ce abilitățile politice ale lui Biden vor fi testate, Constituția SUA oferă unui președinte mai multă libertate în politica externă decât în politica internă, astfel încât îmbunătățirile pe termen scurt ale cooperării vor fi reale. Mai mult, spre deosebire de 2016, când a fost ales Trump, un recent sondaj al Chicago Council on Global Affairs arată că 70% dintre americani doresc o politică externă de cooperare, orientată spre exterior – este un nivel-record.
Însă întrebarea care persistă pe termen lung – dacă aliații pot avea încredere în America să nu producă un alt Trump? – nu poate primi un ca răspuns o asigurare completă. Multe vor depinde de controlul pandemiei, refacerea economiei și de abilitățile politice ale lui Biden în gestionarea polarizării politice din ţară.”
