Poliția îl va interoga pe fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro despre deţinerea de armă în timpul arestului la domiciliu

Sursa: Flickr

Un judecător al Curţii Supreme din Brazilia a autorizat, vineri, poliţia să-l interogheze pe fostul preşedinte Jair Bolsonaro, aflat în arest la domiciliu, săptămâna viitoare, după ce i-a confiscat un pistol care îi aparţinea, informează AFP, citată de News.ro.

Conform hotărârii judecătorului Alexandre de Moraes, analizată de AFP, Bolsonaro, în vârstă de 71 de ani, va fi interogat la domiciliul său marţea viitoare.

Fostul preşedinte de extremă dreapta (2019-2022) execută o pedeapsă de 27 de ani de închisoare pentru tentativă de lovitură de stat în 2022 şi se află în arest la domiciliu în Brasilia din martie pentru o perioadă de trei luni pentru a se recupera după o pneumonie, perioadă care expiră săptămâna viitoare.

Ofiţeri de poliţie au interceptat luni un pistol Glock de calibrul 9 mm cu un încărcător, înregistrat pe numele fostului preşedinte, în timpul unui control rutier de rutină în Brasilia. Bărbatul care purta arma s-a identificat ca fiind membru al echipei de securitate a lui Jair Bolsonaro. El a susţinut că o ducea la reparat.

Echipa de apărare a lui Jair Bolsonaro a susţinut că echipa sa de securitate a scos percutorul din armă fără ştirea lui, făcând-o inutilizabilă, din cauza medicamentelor „care i-ar putea afecta funcţia cognitivă”, potrivit unui document judiciar consultat de AFP.

Apărarea a adăugat că Bolsonaro a detectat o defecţiune a mecanismului şi a dat arma unui subofiţer din armată pentru examinare.

În noiembrie, fostul preşedinte, deja în arest la domiciliu, a fost închis pentru tentativă de a-şi deteriora brăţara electronică de monitorizare cu un fier de lipit, ceea ce instanţa a interpretat ca o tentativă de evadare. Avocaţii săi au susţinut la acea vreme că incidentul s-a datorat unei „confuzii mentale” cauzate de medicamente.

Record negativ la Tribunalul Galaţi: Se acordă termene de judecată peste trei ani, în 2029 / Situaţia este considerată dramatică