Polițist din București, reținut că și-ar fi agresat sexual o colegă chiar în mașina de Poliție

Un polițist de 28 de ani de la Secția Centrul Vechi a fost reținut după ce o colegă l-a acuzat că a agresat-o sexual.

Fata era studentă la Școala de Poliție din Câmpina și venise la București pentru un stagiu de practică. Cel care ar fi agresat-o era chiar îndrumătorul ei.

Totul s-ar fi petrecut chiar în mașina poliției, în autospecială, unde polițistul ar fi încercat să profite de colega lui. Aceasta, însă, l-a reclamat. S-a întâmplat la începutul lunii septembrie, în data de 4. Imediat după incident, polițistul a cerut să fie transferat la Poliția din Teleorman, fără a oferi prea multe argumente. A spus că nu își mai dorește să lucreze la postul din Centrul Vechi al Capitalei. Transferul a fost aprobat, iar între timp studenta a depus reclamația împotriva lui.

Polițiștii de la Biroul pentru agresiuni sexuale – un birou nou înființat – au pornit pe firul acestui caz și se pare că au descoperit nu numai că e adevărat tot ceea ce a povestit studenta, dar și că un alt coleg al polițistului incriminat ar fi încercat să-l acopere și ar fi mințit la audieri. Acesta a fost pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă, a scris Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here