Pompeo: „S-au dus cele două sisteme”. Anularea comemorării Tienanmen, un indiciu al intenţiilor Chinei privind Hong Kong-ul

Secretarul de stat american Mike Pompeo consideră că anularea comemorării masacrului din Piaţa Tienanmen din Beijing arată că Hong Kong-ul este controlat strict de China, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Pompeo a condus presiunile Statelor Unite asupra Chinei legate de Hong Kong, pentru care Beijingul a adoptat o lege a securităţii fără a mai ţine seama de autonomia legislativă a fostei colonii britanice.

„Dacă există vreun dubiu privind intenţiile Beijingului, acestea sunt de a refuza cetăţenilor Hong Kong-ului un cuvânt şi o opţiune, făcându-i egali cu cei din partea continentală. S-au dus cele două sisteme”, a scris secretarul de stat marţi, pe Twitter, referindu-se la principiul „o ţară, două sisteme” aplicat din 1997, când Hong Kong-ul a revenit sub autoritatea Chinei.

Masacrul din 1989 din piaţa Tienanmen a fost comemorat printr-un priveghi în fiecare an, dar joia trecută organizatorii au anunţat că au primit de la poliţie o notificare care interzice orice ceremonie, din cauza epidemiei de coronavirus. De obicei, la eveniment participau peste 10.000 de oameni.

Guvernatoarea Hong Kong-ului, Carrie Lam, a prelungit recent măsurile de distanţare socială, care rămân în vigoare până joi, eliminând posibilitatea oricărei comemorări cu participare mai largă a revoltei de acum trei decenii din capitala chineză. Organizatorii au acuzat o „suprimare politică”, iar Regatul Unit, Australia şi Canada au condamnat la rândul lor măsurile recente impuse de China.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here