După reuniunea NATO de vineri, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că o soluție diplomatică la consolidarea militară rusă de la granița cu Ucraina este încă posibilă și de preferat, dar alianța este pregătită să răspundă cu forță agresiunii ruse, notează Reuters. Totodată Blinken a acuzat Moscova că împroașcă cu dezinformare Ucraina, prin afirmaţiile potrivit cărora fosta republică sovietică ameninţă Rusia şi încearcă să provoace un conflict.
Iar Financial Times îl citează pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care vineri seara a exclus crearea de membri „de clasa a doua” ai alianței militare pentru a liniști Moscova. Reacția vine înaintea debutului unei săptămâni diplomatice cu mize mari între Kremlin și puterile occidentale, în care se va urmări evitarea unei invazii ruse în Ucraina.
Sunt programate discuții cu privire la propunerile de securitate elaborate de Moscova, care includ interdicția de aderare a Ucrainei la alianța militară condusă de SUA și primirea de către Kremlin a unui drept de veto asupra desfășurărilor militare în statele membre din apropierea Rusiei. Potrivit FT, Stoltenberg, a declarat că aceste două propuneri sunt inacceptabile, afirmația fiind făcută după o reuniune extraordinară a miniștrilor de externe din NATO. „Nu putem ajunge într-o situație în care să avem membri NATO de clasa a doua, în care NATO, ca alianță, nu are voie să-i protejeze”, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg.
Pe acest fundal, The Economist analizează opțiunile pe care occidentalii și aliații lor din regiune le au în raport cu Rusia lui Vladimir Putin. Prezentăm analiza, mai jos.
Cum trebuie discutat cu domnul Putin
<< De obicei, este un semn rău dacă discuțiile încep cu una dintre părți ținând pistolul la tâmpla celeilalte. Și așa ar putea fi cazul atunci când diplomații ruși își vor întâlni colegii nord-americani și europeni, săptămâna viitoare, susținuți de 100.000 de soldați gata să invadeze Ucraina. În joc este viitorul unei țări care se vede din ce în ce mai mult parte a Occidentului, precum și rolul Americii ca ancoră a securității europene. Pe măsură ce criza ajunge la apogeu, riscul unui calcul greșit crește.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a emis deja pretențiile pentru discuțiile care vor avea loc și care vor începe între Rusia și America la Geneva, pe 10 ianuarie, se vor muta la Bruxelles pentru Consiliul Nato-Rusia, două zile mai târziu, și se vor încheia la Organizația pentru Securitate și Cooperarea în Europa, în 13 ianuarie. Domnul Putin vrea ca NATO să renunțe la orice extindere viitoare – peste tot, și nu doar în Ucraina și Georgia, două foste state sovietice. America nu ar mai trebui să-și mai protejeze aliații cu arme nucleare tactice și rachete cu rază scurtă și medie de acțiune. Iar Rusia dorește, de fapt, un drept de veto asupra desfășurării de trupe și exercițiilor militare în zonele de est ale teritoriului NATO și asupra cooperării militare cu toate fostele țări sovietice.
Multe dintre aceste cereri sunt atât de extravagante și atât de dăunătoare pentru securitatea Europei, încât ar putea fi într-adevăr un ultimatum conceput tocmai pentru a fi respins, creând astfel pretextul pentru o nouă invadare a Ucrainei. Dacă domnul Putin este într-adevăr hotărât să intre în război, o va face. Cu toate acestea, o diplomație robustă ar putea încă să-i dea o pauză și să ajute la oprirea îndelungatei decăderi a relațiilor dintre Rusia și Occident. Chiar dacă discuțiile eșuează, NATO ar putea apărea mai puternic, mai unit și mai lămurit cu privire la amenințarea cu care se confruntă.
Nu există nicio îndoială că domnul Putin a provocat această criză. Poate că vrea ca Ucraina să eșueze pentru că, dacă ar deveni o democrație înfloritoare, ar fi o lovitură pentru afirmația potrivit căreia valorile occidentale sunt imposibil de implementat în Rusia ortodoxă, slavă. De asemenea, el ar putea intenționa să divizeze și să slăbească NATO, precum și să creeze un inamic în străinătate, astfel încât să justifice represiunea din țară – la fel ca în cazul Memorial, un grup pentru drepturile civile, închis chiar înainte de Anul Nou, sub acuzația de a fi „agent străin”. Iar dl Putin a ajuns să regrete aranjamentele de securitate la care Rusia a semnat liber după războiul rece. Astăzi, crede el, Rusia este mai puternică, iar America este în declin și distrasă de provocarea prezentată de China. Indiferent de motiv, el pare să se grăbească să-și stabilească moștenirea prin reînnoirea sferei de influență a Rusiei.
Unele lucruri sunt în favoarea lui. Are avantajul agresorului, controlând orarul și amploarea unui atac, dacă el s-ar produce. Toată lumea știe că Ucraina contează mai mult pentru el decât pentru orice țară NATO, ceea ce înseamnă că Occidentul nu va trimite trupe să o apere.
Dar nu totul merge așa cum vrea el. Ucraina este la fel de populată ca Irakul. Deși forțele Rusiei ar trebui să fie capabile să o învingă în luptă, deținerea unor zone de teritoriu acolo ar putea avea un preț mare, mai ales dacă ucrainenii vor recurge la insurgență. Iar în Kazahstan, la granița de sud a Rusiei, dlui Putin i se cere să ajute la zdrobirea unei revolte populare – o distragere a atenției și o dovadă incomodă a dorinței sale de a oprima. Din aceste motive, s-ar putea să fie nevoit să-și reducă ambițiile și, să zicem, să pună mâna pe enclave din jurul Donețkului, care sunt deja controlate de forțe neregulate susținute de ruși sau să stabilească un pod terestru spre Crimeea, pe care a anexat-o în 2014. Îndoielile sale cu privire la cât de departe trebuie să meargă pot fi exploatate.
Cealaltă problemă a domnului Putin este că agresiunea sa a unit NATO și i-a dat un nou scop. Ultimatumul său, coroborat cu dorința de a vedea creșterea prețurilor gazului rusesc în Europa, în 2021, a tras preșul de sub picioarele celor care pledează pentru legături mai strânse cu Kremlinul. America a ajutat la strângerea rândurilor între europeni, împărtășind informații detaliate despre un număr imens de trupe care se adună lângă granița cu Ucraina.
Occidentul ar trebui să aibă două obiective în discuțiile de săptămâna viitoare: să descurajeze războiul în Ucraina, dacă este posibil, și să sporească securitatea europeană. Oprirea unei invazii ruse implică amenințarea cu sancțiuni economice severe, precum și ajutor și arme defensive pentru a face Ucraina nedigerabilă. În același timp, Occidentul poate încerca să-l liniștească pe dl Putin afirmând clar că, deși Rusia nu are niciun drept de veto oficial în privința celor care aderă la NATO, nici Ucraina, nici Georgia nu sunt pe cale să devină membre.
Îndeplinit corect, al doilea obiectiv, de a spori securitatea Europei, poate, de asemenea, să reducă tensiunile asupra Ucrainei. Deși unele cereri rusești ar lăsa Europa vulnerabilă, altele ar putea sta la baza discuțiilor de pe urma cărora să beneficieze ambele părți. Sunt de luat în considerare un acord regional cu privire la desfășurarea forțelor de rachete sau măsuri de consolidare a încrederii pentru a face exercițiile mai puțin amenințătoare. Nu lipsesc alte subiecte de discutat, de la zona arctică la securitatea cibernetică și noile tehnologii de rachete. Astfel de negocieri vor fi lungi, pe cât este de mare și lipsa de încrederea dintre cele două părți, dar s-ar putea să nu fie un lucru rău, pentru că s-ar putea transforma într-un forum util.
Întrebarea nu este dacă astfel de discuții sunt posibile – sunt în mod clar în interesul Rusiei – ci dacă domnul Putin le dorește cu adevărat. El s-a comportat adesea ca și cum securitatea Rusiei depinde de faptul că Occidentul se simte mai puțin în siguranță. Cu toate acestea, negocierile i-ar spori statutul de lider mondial. Prin circumscrierea domeniilor competiției militare, ele l-ar putea ajuta, de asemenea, să facă față faptului că Rusia nu poate începe să egaleze resursele combinate ale Occidentului.
Îndoielile profunde cu privire la intențiile reale ale domnului Putin înseamnă că, chiar dacă încep discuțiile, NATO trebuie să demonstreze că este pregătit să-și apere membrii. Dintre aceștia din urmă, cei mai vulnerabili sunt statele baltice. După ce Rusia a pus mâna pe Crimeea, puterile vestice din NATO au început să rotească mai multe trupe în est. Din cauza amenințărilor Rusiei, pregătirile credibile pentru îmbunătățirea acestor rotații ar trebui să înceapă imediat. Chiar dacă Ucraina nu este pe cale să adere la NATO, Rusia împinge Suedia și Finlanda spre aderare. Alianța ar trebui să fie pregătită să le întâmpine. Pe tot parcursul, America ar trebui să se asigure că tranzacțiile nu sunt niciodată făcute peste capetele țărilor europene: acesta este stilul Rusiei.
Domnul Putin spune că țara sa este amenințată. Nu este. NATO este o alianță defensivă. Chiar și după Crimeea, e evitat să plaseze forțe de luptă permanente în Europa de Est. Adevărata amenințare este domnul Putin. Când își expediază cererile prin țeava unei arme, ar trebui să întărească hotărârea, atât a Occidentului, cât și a ucrainenilor care rezistă, de a-l descuraja și de a i se opune. >>
OTSC folosește tactici ale Pactului de la Varșovia pentru a zdrobi revolta populară din Kazahstan
