Pregătiți-vă în primul rând moral pentru ceea ce ne așteaptă!

Suntem departe de scenariul apocaliptic al pandemiei și (încă) la o distanță considerabilă de ceea ce se petrece în Italia (cifrele spun totul).

De altfel, după cum ne demonstrează experiențele diferite ale țărilor lovite în plin de răspândirea coronavirusului, niciun destin nu este obligatoriu să fie la fel.

Coreea de Sud este de multă vreme în prima linie, dar numărul celor decedați în această țară asiatică, atât de aproape situată de focarul originar, China, este de 20 de ori mai mic decât numărul celor care mor de pe urma COVID 19 în Italia.

La mulți dintre parametrii care contează, Italia și Coreea de Sud sunt două state comparabile, prin urmare e limpede că tacticile diferite folosite de autorități pentru a combate molima au generat consecințe diferite.

Avem, în România, ce învăța și de la sud-coreeni, și de la italieni, avem a ne însuși deopotrivă ceea ce poate funcționa bine și ceea ce poate face ca lucrurile să meargă din prost în mai prost.

Cum va continua la noi epidemia?

În clipa de față simțim în ceafă respirația rece a scenariului trei, dar nu mă voi hazarda să fac un bilanț anticipativ. În primul rând pentru că variabilele care vor modela evoluția epidemiei de coronavirus în România sunt pestrițe, iar dificultatea de a face previziuni rămâne ridicată chiar și pentru specialiști.

Sunt sigur însă că multe dintre cele ce urmează par să ne spună de pe acum că ne vor găsi nepregătiți și, din nefericire, cred că e limpede faptul că unele dintre fenomenele care se vor instala chiar ne vor prinde ca atare.

Putem, eventual, spera că nu tot ceea ce pare se va și actualiza.

Sigur că nucleul dur al intervenției va aparține statului, iar la acest capitol avem cu toții îndoielile noastre că autoritățile vor reuși să facă pe deplin „o figură frumoasă”, mai ales având în vedere performanțele modeste în gestionarea unor provocări mult inferioare uneia cu impact global. În ultimele săptămâni, am asistat la destule exemple de eșec al statului în țări semnificativ superioare nouă, măcar de avem în vedere situația din Italia, iar mai nou și din Spania.

Lucrurile, chiar și la acest capitol, parcă s-au nuanțat totuși, între timp.

Dacă am fi făcut un pariu înainte să înceapă totul, cu siguranță că între cele trei exemple – Italia, Spania, România – am fi clasat țara noastră din start pe locul ultim. Iată că, măsurând după evoluțiile de până acum, ceea ce părea infinit mai solid comparativ cu ce vedem la noi, nu a ținut la proba realității. Poate dă Dumnezeu și nu vom avea neșansa de a aluneca pe panta italiană!

Sigur că nici contextul politic în care ne-a prins coronavirusul nu a avut, până sâmbătă cel puțin, cum să ne umfle optimismul. Mai ales că tabloul a beneficiat de aportul exotic al senatorului liberal diagnosticat cu COVID.

Iar din acest punct, să facem trecerea la ceea ce cred că va juca un rol decisiv în capacitatea României de a trece peste această încercare fără precedent cu costuri neplăcute sub potențialul lor. Căci, având în vedere tarele instituționale și sociale pe care le știm prea bine, potențialul nostru de a plăti scump în astfel de vremuri e foarte ridicat.

Cum spuneam, aparatul de stat e pe punctul de a suferi o grea lovitură după ce senatorul Vergil Chițac a fost diagnosticat cu prezența coronavirusului, iar pilda sa ne spune mai multe despre ce putem face noi decât să ne informeze despre ceea ce pot fi în stare unii politicieni.

Nu cred că am trăit un șoc uriaș la vestea că un parlamentar român a putut avea un comportament atât de iresponsabil după ce călătorise în străinătate și se întâlnise acolo cu omologi străini, unii din țări lovite aspru de COVID 19, alții din state care contabilizau deja responsabili de rang înalt infectați.

Deputatul liberal Chițac, în loc să plece de la aeroport direct acasă, eventual pe jos, și-a văzut în continuare de mersul prin Parlament și la ședințele partidului. Ba, foarte probabil, o fi făcut și câteva glume despre el și coronavirus, „ca băieții”, cu alți colegi și, eventual, printre reprize de strănuturi și umbre de accese febrile.

Ce a rezultat, s-a văzut vineri dimineață, când a aflat toată țara că, pornind de la bomba proaspăt amorsată, Vergil Chițac, actualul și viitorul premier intră la izolare și, cine știe, poate urmează și alții.

Cu siguranță că există în instituțiile statului și politicieni și oficiali de altă natură cu capul pe umeri și, evident, ne va prinde tuturor bine dacă nu vor cădea la pat și vor putea să-și facă meseria netulburați nici de boală, nici de nulitățile cu care ne-a prins pandemia prin partide și diverse organisme de stat.

Dacă, însă, ne vom pune toate ouăle doar în acest coș, vom da dovadă noi înșine de inconștiență și infantilitate, de lipsa instinctului de autoconservare, de un handicap de luciditate fără echivalent ușor de identificat în trecutul nostru, al fiecăruia.

Iată de ce, în ceea ce urmează rolul cel mai important le revine cetățenilor acestei țări.

Dacă fiecare caută cu calm să se protejeze pe sine îl va proteja implicit și pe cel mai vulnerabil din jurul său. Iar dacă ne vom angaja în acest efort individual cu certe dividende colective, vom vedea în scurt timp capacitatea acestei abordări de a compensa tarele statului: ale sistemului medical, ale economiei, ale politicienilor.

• Cu cât ne îmbolnăvim mai puțini și „mai” pe rând, cu atât mai ușor va fi ca sistemul sanitar precar să salveze viețile celor ce vor avea nevoie de terapie intensivă.
• Cu cât ne vom proteja mai bine, cu atât vom diminua riscul instalării unei panici colective în cursul căreia ne putem aștepta să vedem chiar și atei ținând post și înălțând rugăciuni.
• Iar cu cât vom fi mai docili în raport cu măsurile pe care ni le cere statul ăsta schilod și adesea parșiv, cu atât vom avea o șansă ca siajul lăsat de epidemie să nu devină o a doua gură care ne înghite.

Iar empatia și solidaritatea… La o rapidă anamneză, vom fi surprinși să conștientizăm ce rezervoare generoase au aceste două dimensiuni în societatea în care trăim. Amintiți-vă doar de modul în care a funcționat emoția în perioada Colectiv și după și totodată nu uitați că 300.000 de români au fost suficient de motivați, răbdători și încrezători ca să contribuie ani de zile la ridicarea primului spital pentru cei mai oropsiți dintre noi: copiii bolnavi de cancer.

Amintiți-vă de Valeriu Nicolae, care a scos din mizerie sute de copii nu doar abandonați de statul român, ci și invizibili pentru noi ceilalți, 20 de milioane de români.

Există preoți care fac o muncă similară și titanică în țara asta și există preoți-călugări, dar și oameni obișnuiți, care tac și fac, luându-i pe cei mai amărâți de jos și ridicându-i acolo unde nu și-ar fi imaginat că vor ajunge vreodată.

Există copii prin spitalele țării, abandonați de părinți și de comunitate, dar luați în grijă de niște suflete de care nu întotdeauna aflăm din presă și de pe Facebook, dar a căror muncă socială, întreruptă fie și o zi, ar însemna căderea în dezastru. Un dezastru pe care doar ne putem preface că ni-l putem imagina.

Modul în care vom trece, ca indivizi și ca societate, peste coronavirus va depinde, firește și de acești oameni speciali care fac binele cu rutina cotidianului. Însă de data asta, aportul lor nu va fi suficient.

Că vom face ceea ce trebuie, în condiții de pandemie, doar cu gândul la fiecare pentru sine, că vom încerca să extindem compasiunea și sprijinul către alții, cum nu am mai făcut-niciodată anterior, ei bine va fi nevoie de toate resursele de deschidere existente.

• Poți ajuta în vremurile astea un vecin bătrân, bolnav sau părăsit? Fă-o!
• Ai posibilitatea să îi sfătuiești pe alții cum să procedeze, din ceea ce ai aflat și tu? Fă-o!
• Ți se pare că statul îți cere prea mult limitându-ți chiar programul de ieșiri din casă?
• Gândește-te care-i miza, înainte de a îmbrăca haina rebelului de maidan!
• Ai resurse să suporți costurile unui bilet neonorat de închiderea teatrelor? Fă-o, fără istericale!
• Ești în situația de a munci de acasă până trece greul? Nu-i fura căciula patronului, pentru că de fapt ți-o vei fura și ție!
• Aveai copilul la after school sau cine știe ce alte cursuri în timpul liber, dar ai apucat să achiți deja taxa ori ți se cere să o plătești la timp și pe cea de luna viitoare? Fă acest mic gest chiar dacă îți ții copilul acasă de nevoie. Cu siguranță că balanța se va regla în câteva luni, iar banii dați azi vor fi recâștigați când totul revine la normal. Dar fă-o, pentru a nu contribui și tu la coșmarul oricărei economii, indiferent cât de solidă pare ea – blocajul financiar.

Nu știm încă pentru câtă vreme, dar e limpede că urmează o perioadă grea pentru orice afacere, mică sau mare, iar prin ricoșeu și pentru mulți dintre angajați.

O firmă nu înseamnă doar un patron, ci și unul sau mai mulți oameni care muncesc acolo pentru o leafă lunară. Și fiecare are familie.

În vremurile astea, riscul hemoragiei de slujbe crește exponențial, așa că orice brumă de solidaritate de tipul celor schițate mai sus va face aterizarea post-coronavirus mult mai ușoară.

Dacă nu vom vedea tabloul în justa lui dimensiune, fiți siguri că fiecare leuț pe care avem impresia că-l salvăm azi, va cere la schimb alți doi în perioada care urmează.

Este vorba, sigur, de un alt tip de solidaritate aici decât cea cu care eram obișnuiți să operăm, indiferent că o practicam sau nu. Este o solidaritate pe care ne e imposibil să ne-o imaginăm în vremuri de normalitate, dar totodată una fără de care, în circumstanțe atât de speciale, lucrurile ar putea-o lua rapid razna.

Tentația de a merge înainte fiecare pentru sine și atât se ascute în vremuri extreme, dar avem de partea noastră „organul” rațiunii, exemplele celor buni dintotdeauna și… foarte important, aproape paradoxal chiar: interesul propriu.

Pandemia de coronavirus care lovește România ne va învăța (pe unii) ori ne va reaminti (altora) tocmai asta: că, într-o societate care vrea să rămână funcțională, interesul personal este cu atât mai bine servit cu cât cel colectiv nu este amputat.

Coronavirusul ne poate ajuta să ne vindecăm