Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat, luni seară, după discuţiile cu premierul desemnat, că era normal să fie consultaţi, având în vedere ponderea în Parlament şi în preferinţele românilor şi a precizat că aşteaptă în continuare precizări de la preşedintele Nicuşor Dan. ”Considerăm că sunt complet nefondate şi de natură să nască dezbinare în societatea românească acele catalogări că noi n-am fi pro-occidentali”, a declarat George Simion, potrivit News.ro.
”La sediul Partidului AUR a venit premierul desemnat de către Nicuşor Dan pentru a ocupa funcţia de prim-ministru, împreună cu câţiva dintre miniştri, ministrul Apărării, ministrul Energiei. Cred că e un pas spre normalitate ca al doilea partid politic ca reprezentare în Parlament şi primul partid în preferinţele românilor să fie consultat, să fie întrebat. Avem nişte restricţii din partea preşedintelui republicii, care ne fac să nu luăm în calcul în acest moment un vot pentru Adrian Veştea. Nicuşor Dan a spus că nu este de acord, în data de 6 mai, cu un guvern care să facă parte AUR sau care să treacă cu voturile AUR”, a declarat George Simion, după întâlnirea cu Adrian Veştea.
Acesta a adăugat: ”Considerăm că sunt complet nefondate şi de natură să nască dezbinare în societatea românească acele catalogări că noi n-am fi pro-occidentali. Aşteptăm din partea lui Nicuşor Dan nişte clarificări înainte de votul de astăzi de la 21.30”.
George Simion a precizat că, deocamdată, parlamentarii AUR nu au alt mandat decât să iasă din sală la votul de învestitură.
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat luni că, dacă acest guvern va fi votat diseară, nu va beneficia de susţinerea parlamentarilor AUR. El a precizat că îl aşteaptă la sediul partidului pe premierul desemnat Adrian Veştea, până la ora 20.00. În plus, el i-a cerut preşedintelui Nicuşor Dan să iasă public să spună dacă AUR mai este un partid extremist. Simion a făcut apel la premierul desemnat Adrian Veştea să predea mandatul sau să amâne acest vot, adăugând că acest cabinet, în mod evident, mai ales după anunţul pe care îl fac, nu o să treacă de vot.
George Simion: Guvernul Veștea nu va beneficia de susținerea parlamentarilor AUR












