Republica Moldova a finalizat până acum 93% din reformele prevăzute în Planul de creștere, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după încheierea Summitului UE-RMoldova, desfășurat luni la Bruxelles, transmite AFP, citată de Agerpres.
La acest summit Uniunea Europeană a fost reprezentată de președinții Antonio Costa (Consiliul European) și Ursula von der Leyen (Comisia Europeană), iar Republica Moldova de președinta Maia Sandu.
Declarația comună de la finalul reuniunii la nivel înalt, difuzată pe website-ul Consiliului, arată că parteneriatul între UE și Republica Moldova a continuat să devină mai solid, ancorat în valorile comune ale democrației, ale statului de drept și ale respectării drepturilor fundamentale, a dreptului internațional, a multilateralismului și a ordinii internaționale bazate pe reguli.
”Summitul reflectă adâncimea parteneriatului nostru și beneficiile concrete pe care acesta le aduce pentru cetățenii noștri. Reiterăm că viitorul Moldovei și al cetățenilor ei este în interiorul Uniunii Europene”, indică documentul citat.
De asemenea, declarația condamnă cu fermitate încă o dată ”războiul de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei contra Ucrainei”.
”Războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei continuă să amenințe securitatea europeană și regională. Menținem un angajament puternic față de pace, securitate și stabilitate în Europa și pentru a contracara amenințările ridicate de Rusia, convinși că securitatea și stabilitatea Moldovei contribuie direct la securitatea și stabilitatea Europei în ansamblul său. UE își reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea, stabilitatea, integritatea teritorială și prosperitatea Moldovei”, se menționează în declarația comună publicată după Summitul UE-Republica Moldova.
Documentul amintește faptul că, în alegeri și într-un referendum, cetățenii moldoveni și-au exprimat opțiunea suverană pentru integrare în UE ca obiectiv strategic. ”Republica Moldova și-a confirmat angajamentul solid și constant și hotărârea de a urmări acest for obiectiv, inclusiv prin includerea aderării la UE în Constituția Moldovei. Uniunea Europeană este deplin angajată față de furnizarea în continuare a sprijinului politic, economic, financiar, tehnic și strategic pentru parcursul european al Republicii Moldova. UE salută desfășurarea Conferinței Interguvernmentale privind aderarea Republicii Moldova la UE și deschiderea clusterului privind valorile fundamentale pe 15 iunie 2026 și așteaptă cu nerăbdare deschiderea celorlalte clustere, în concordanță cu abordarea bazată pe merite”, accentuează documentul citat.
Declarația salută progresele înregistrate de Republica Moldova pe calea reformelor și angajamentul solid al țării pentru a se alinia la acquis-ul comunitar, în pofida unor presiuni externe fără precedent. ”Ne reiterăm angajamentul față de avansarea procesului de aderare a Moldovei la UE rapid și pe baza reformelor credibile și a principiului meritelor proprii, în concordanță cu criteriile de la Copenhaga”, se mai arată în același document.
Acesta salută eforturile și angajamentul constant al Republicii Moldova de a consolida statul de drept și drepturile fundamentale, printre care drepturile persoanelor ce aparțin minorităților. ”Salutăm eforturile de combatere a corupției, de promovare a reformelor structurale extinse și de asigurare a unui sistem de justiție ce susține statul de drept. Un sistem judiciar puternic, independent și imparțial și rezultate solide în împiedicarea și combaterea corupției, inclusiv la nivel înalt, sunt elemente esențiale ale transformării democratice a Moldovei și ale parcursului său european. UE va continua să sprijine Moldova în această provocare”, indică declarația comună difuzată la finalul Summitului UE-Republica Moldova.
Documentul reafirmă sprijinul solid al UE pentru ”independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Moldovei în interiorul frontierelor sale recunoscute internațional” și cere ”Federației Ruse să-și respecte angajamentul luat la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 de a-și retrage toate trupele și munițiile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”.
Fereastra de oportunitate pentru pace în Ucraina nu va rămâne deschisă la nesfârșit












