Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian – ținta criticilor după declarații ”prea blânde” la adresa SUA

Sursa foto: Wikipedia

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian (foto), a fost criticat marți pentru că a cerut reluarea negocierilor cu Statele Unite, ziarele conservatoare fiind deranjate de limbajul ‘prea blând’ folosit împotriva unei țări care a bombardat în iunie instalații nucleare în Iran, relatează AFP, citată de Agerpres.

Masoud Pezeshkian, ales pe baza promisiunii de a relua dialogul cu Occidentul pentru a obține ridicarea sancțiunilor care paralizează economia iraniană, a acordat un interviu jurnalistului american Tucker Carlson, un apropiat al președintelui Donald Trump.

În interviul difuzat luni, președintele iranian a declarat că țara sa ‘nu are nicio problemă’ în a relua discuțiile cu Statele Unite, în pofida unei campanii de bombardamente desfășurate în iunie de Israel, cu sprijinul SUA, împotriva instalațiilor nucleare iraniene.

‘Este corect să ne așezăm din nou, necondiționat, la aceeași masă cu cei care au lansat bombe’ asupra diplomației?, întreabă cotidianul Kayhan, cunoscut pentru ostilitatea sa față de Occident și un oponent ferm al negocierilor privind dosarul nuclear iranian.

Statele Unite, deși angajate din aprilie în negocieri cu Iranul privind programul său nuclear, au bombardat pe 22 iunie situl subteran de îmbogățire a uraniului de la Fordo, la sud de Teheran, și instalațiile nucleare de la Isfahan și Natanz (centrul Iranului).

Amploarea exactă a pagubelor nu este cunoscută.

‘Confruntați cu un inamic ale cărui mâini sunt pătate până la coate cu sângele poporului nostru (…), nu există altă soluție decât să rămânem fermi (…)’, scrie Kayhan, al cărui director este numit de liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, factorul de decizie suprem în materie de politică externă.

Potrivit unui nou bilanț al televiziunii de stat, cel puțin 1.060 de persoane au murit în Iran în timpul războiului de 12 zile declanșat pe 13 iunie de armata israeliană, la care au participat și Statele Unite.

Cotidianul conservator Javan deplânge afirmațiile ‘puțin prea blânde și amabile’ ale președintelui iranian la adresa Statelor Unite.

‘Adevăratul sens al unei conversații cu un prezentator american este transmis atunci când cuvintele dezvăluie furia publicului și neîncrederea totală față de America’, argumentează Javan.

La rândul său, ziarul reformist Ham Mihan salută ‘abordarea pozitivă’ a lui Masoud Pezeshkian.

‘Acest interviu ar fi trebuit realizat cu mult timp în urmă’, scrie cotidianul, afirmând că din păcate ‘oficialii iranieni au lipsit din mass-media internațională și americană pentru o lungă perioadă de timp’.

Israel Katz: Israelul intenționează să concentreze întreaga populație din Gaza într-un ”oraș umanitar” în Rafah