Președintele Joe Biden: Armata americană consideră că o vizită a lui Nancy Pelosi în Taiwan ”nu este o idee bună”

”Armata crede că nu este o idee bună, dar nu ştiu cum stăm”, a răspuns preşedintele american Joe Biden, întrebat despre intenţia preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, de a efectua o vizită în Taiwan, care a înfuriat Beijingul şi care-l pune într-o situaţie stânjenitoare pe şeful statului american, relatează AFP, citată de News.ro.

Mai multe delegaţii americane au vizitat recent Taiwanul, o insulă pe care Statele Unite o susţin şi pe care China o revendică drept parte a teritoriului chinez.

Însă Nancy Pelosi ar fi oficialul american de cel mai înalt rang care ar vizita Taiwanul, în ultimele decenii, în cazul unei vizite pe insulă.

Ea este, după vicepreşedinta Kamala Harris, al treilea om în stat, potrivit dreptului constituţional american.

Anturajul lui Nancy Pelosi nu a confirmat, până în prezent, vreo astfel de vizită, însă divulgarea în presă a acestui plan a înfuriat deja Beijingul.

”China se opune ferm oricărei forme de schimb oficial între Statele Unite şi Taiwan (…). dacă Pelosi vizitează Taiwanul, acest lucru (…) va avea un impact grav asupra bazelor politice ale relaţiilor americano-chineze şi ar transmite cu adevărat un semnal rău forţelor separatiste” de pe insulă, a reacţionat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

”Dacă Statele Unite insistă să-şi urmeze propria idee (privind Taiwanul), China va lua măsuri hotărâte şi puternice pentru a-şi salva cu fermitate suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a ameninţat el.

Această controversă intervine în contextul în care Joe Biden urmează să discute cu omologul său chinez Xi Jinping ”în următoarele zece zile”, a anunţat el miercuri seara.

Preşedintele american, care se confruntă cu invazia rusă a Ucrainei şi un munte de probleme interne, nu vrea să deschidă un nou front, în contextul în care tensiunile în centrul cărora se află Taiwanul sunt deja foarte puternice.

Directorul CIA Bill Burns declara recent că problema nu este dacă China va invada Taiwanul, ci ”dacă şi cum”.

Joe Biden a înfuriat Beijingul după ce a spus, la sfârşitul lui mai, că Statele Unite vor interveni militar în susţinerea Taiwanului, în cazul unei invazii a Chinei comuniste.

El a dat după aceea înapoi şi şi-a reiterat susţinerea faţă de ”ambiguitatea strategică”.

Acest concept în mod voit vag, care guvernează politica taiwaneză a Washingtonului de zeci de ani, constă în recunoaşterea de către Statele Unite a unei ”Chine unice” cu capitala la Beijing, fără să recunoscă în mod oficial Taiwanul, însă susţinând militar insula, fără să spună dacă va interveni militar sau nu pentru a o apăra în cazul unei invazii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here