Președintele Kazahstanului autorizează forţele de ordine să tragă „fără avertisment” în protestatari

Foto: Wikimedia Commons

Preşedintele kazah Kasim-Jomart Tokaiev a anunţat vineri că autorizează forţele de ordine să deschidă focul „fără avertisment”, cu scopul de a pune capăt revoltelor care zguduie ţara, şi a respins orice negocieri cu protestatarii, relatează News.ro, care citează AFP.

„Teroriştii contnuă să distrugă bunuri şi să folosească arme împotriva cetăţenilor”, a acuzat el într-o alocuţiune televizată.

Kasim-Jomart Tokaiev a respins orice posibilitate de a negocia cu protestatari şi a ameninţat cu „eliminarea” „bandţilor înarmaţi”, după mai multe zile de revolte sângeroase în Kazahstan.

Lichidarea acestora „va avea loc în scurt timp”, a ameninţat el.

Potrivit lui Kasim-Jomart Tokaiev, cel mai mare oraş din ţară, Almaty, a fost atacat de „20.000 de bandiţi” cu un „plan clar” şi un „nivel înalt de pregătire de luptă”.

Preşedintele kazahstanului i-a mulţumit călduros omologului său rus Vladimir Putin pentru trimiterea unor trupe, cu scopul de a pune capăt revoltelor în ţară.

„Îi mulţumesc în mod special preşedintelui rus Vladimir Putin. El a răspuns foarte rapid şi mai ales amical apelului meu”, a declarat Kasim-Jomart Tokaiev.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here