Președintele Kazahstanului l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru alegerea în funcția de președinte al României

Sursa foto: sia.az

Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev (foto), i-a trimis un mesaj de felicitare lui Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale din România, informează marți agenția de presă locală Kazinform, citând serviciul de presă al președinției kazahe, notează Agerpres.

‘Cred că victoria în alegeri reprezintă o mărturie clară a încrederii și sprijinului din partea poporului în favoarea planurilor dumneavoastră privind prosperitatea României’, îi transmite Kasîm-Jomart Tokaev noului președinte ales.

‘Sunt convins că, datorită eforturilor noastre comune, relațiile tradiționale de prietenie și cooperare reciproc avantajoasă între Astana și București vor continua să se consolideze’, se menționează în mesajul șefului statului kazah.

Nicuşor Dan: Menţin declaraţia că nu va creşte TVA. Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii