Președintele Lituaniei, sceptic față de un „zid antidrone”, face apel la protejarea zonelor vulnerabile la dronele Rusiei

Sursa foto: aa.com.tr

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și-a exprimat joi, la sosirea la summitul Comunității Politice Europene (CPE) de la Copenhaga, scepticismul cu privire la posibilitatea implementării unui ‘zid antidrone’ de-a lungul flancului estic european și a pledat pentru protejarea zonelor cele mai vulnerabile, aflate pe traiectoria de zbor a dronelor rusești, informează EFE, citată de Agerpres.

‘Să încercăm să protejăm acele zone ale frontierei care sunt cele mai expuse sau cele mai vulnerabile pentru că vedem că dronele vin de obicei din Ucraina prin teritoriul Belarusului’, a afirmat Nauseda.

‘Belarus încearcă, de asemenea, să le doboare, dar nu reușește în toate cazurile și atunci (dronele) ajung în Uniunea Europeană, în țările baltice, în primul rând, și în Polonia. Așadar, trebuie să protejăm zonele din apropierea capitalei noastre pentru că ele se află pe traiectoria dronelor care vin din Ucraina’, a explicat președintele lituanian înainte de a participa la reuniunea CPE.

Nauseda a avertizat că ridicarea unui ‘zid antidrone’ de-a lungul întregii frontiere estice a UE cu Rusia, Belarus și Ucraina este un proiect ‘foarte ambițios’ și a subliniat că trebuie să se țină cont că este o mare provocare să se securizeze în acest mod 3.000 de kilometri de frontieră.

Un sistem care ar putea proteja fiecare centimetru de pământ lituanian ar depăși costul PIB-ului țării, a semnalat președintele lituanian.

În acest sens, Gitanas Nauseda a sugerat că, în implementarea acestor măsuri de apărare, UE ar trebui să adopte o ‘abordare selectivă’ pentru a proteja zonele și infrastructurile cele mai vulnerabile și a declarat că prima fază a acestui proiect ar putea, teoretic, să fie finalizată înaintea următorului cadru financiar multianual european.

Capitala lituaniană Vilnius este situată la doar 35 de kilometri de granița estică cu Belarus, care are o lungime de 680 de kilometri.

Pe de altă parte, președintele lituanian a subliniat că incidentele recente au arătat clar că dronele reprezintă o posibilă amenințare în întreaga UE.

‘La început credeam că aceasta este o amenințare pentru țările cu granițe directe cu Belarus și Rusia, care se află cu adevărat direct pe linia frontului. Acum, incidentele recente din Danemarca arată că chiar și țările care nu au graniță cu Federația Rusă sunt expuse’, a afirmat președintele lituanian.

De teama unui război, lituanienii au început să construiască adăposturi antiaeriene