Luca de Meo, președintele grupului de firme Renault, le-a vorbit acționarilor în cadrul unei ședințe de la săptămâna trecută la Paris, despre o modificare revoluționară care vă fi implementată în scurt timp pe toate mașinile produse, scrie motor1.com.

În conferința de presă susținută recent, de Meo a anunțat modificări care vor revoluționa industria auto. În viitor, toate modelele companiei vor fi fabricate având implementat în dotarea standard un sistem de recunoaștere automată a limitelor de viteză pe diferite sectoare de drum. Mașina vă fi setată să nu depășească limita legală de viteză, indiferent de acțiunile șoferului.

Începând cu 2022, Megane-E va veni echipat cu un regulator automat al limitei de viteză, setat în mod implicit. Viteza maximă a vehiculului va fi, de asemenea, limitată la 180 km/ h. Viteza va fi, de asemenea, limitată la modelele Renault și Dacia și nu va depăși 180 km/ h”, a declarat Luca de Meo.

Renault vine în acest demers pe urmele producătorului Volvo, care a implementat deja limitarea din fabricație a oricărui model la limita de maximum 180 de km/ h.

Pe de altă parte, producătorul francez a făcut pasul în față, vorbind despre implementarea în premieră a limitatorului standard pentru viteza legală.

Regulatorul folosit de Renault se numește Safety Coach și va acționa în sensul restrictionarii vitezei și în zonele cu curbe periculoase ori la sensuri giratorii. Practic, dacă semnele de circulație indică, de exemplu, o viteză maximă de 50 de km/ h, șoferul vă călca în van pedala de accelerație pentru a obține mai mult pe sectorul limitat.

Până acum, acest sistem era opțional la mai multe mărci auto. „Mașinile noastre vor avea un regulator automat de viteză care se va ajusta la viteza legală permisă cu ajutorul indicatoarelor rutiere și a geolocatiei”, a explicat șeful Renault.

Luca de Meo a motivat opțiunea de fabricație prin faptul că statisticile arată că viteza excesivă este principala cauză a mortalității pe șosele. În același timp, la mijloc ar putea fi și presiunea societăților de asigurări, motiv pentru care este foarte probabil că, în viitor, sisteme similare să fie implementate și de ceilalți mari producători auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here