Preşedintele Volodimir Zelenski anunţă ”acţiuni contraofensive” ucrainene pe front

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă „acţiuni de contraofensivă” ale armatei sale pe front, în timp ce a refuzat să menţioneze dacă este vorba despre marele atac pregătit de luni de zile de statul major de la Kiev, relatează AFP, citată de Agerpres.

„În Ucraina au loc acţiuni contraofensive şi defensive şi nu voi vorbi despre ele în detaliu”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă. „Trebuie să avem încredere în militarii noştri, iar eu am încredere în ei”, a adăugat el.

Aceste afirmaţii survin după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că marea contraofensivă ucraineană destinată să respingă trupele de la Moscova a început.

Armata rusă a raportat timp de şase zile atacuri de amploare, în principal pe frontul de sud.

Totuşi, Putin a dat asigurări că armata ucraineană nu şi-a „realizat obiectivele” în timpul acestor atacuri şi a suferit pierderi grele.

La rândul lor, autorităţile ucrainene au părut să minimizeze amploarea luptei de pe front din ultimele zile, fără a da detalii cu privire la strategia lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here