„Începe deschiderea conservelor, dezosarea aparențelor, iar prin asta deconspirarea lor operativă”, scriam la două zile după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, cu referire la modul în care politica românească urma ea însăși să fie afectată de ostilitățile din țara vecină.
Doi ani mai târziu, într-un context militar devenit extrem de problematic pentru armata rusă, vicepreședintele Consiliului de Securitate confirma la scenă deschisă anticiparea de mai sus, dar și faptul că Moscova lui Putin urmează, decenii mai târziu, tot logica Moscovei lui Stalin și a urmașilor săi la conducerea sovietelor: „Sarcina noastră este de a-i susţine pe aceşti politicieni şi partidele lor din Occident în toate modurile posibile, ajutându-i apertum şi secretum să obţină rezultate decente în alegeri”, spunea fostul președinte rus.
Să reținem, așadar, din declarația lui Dmitri Medvedev, elementele esențiale care o compun: „sarcina noastră”, „pe acești politicieni și partidele lor”, „toate modurile posibile”, „ajutându-i apertum și secretum”, „rezultate decente în alegeri”. Ce concentrație colosală de cuvinte-cheie! Sută la sută doar cuvinte-cheie și toate grele!
Desigur, Medvedev nu este prima și singura figură moscovită de nivel înalt care dă asemenea semnale.
Cu cinci luni înainte să cadă cu avionul după ce în prealabil îl zdruncinase pe Vladimir Putin, Evgheni Prigojin aplauda demersurile parlamentare ale Dianei Șoșoacă în direcția denunțării tratatului de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina și a unei anexări românești de teritorii ucrainene: „Desigur, păstrăm legături cu mulți politicieni europeni, inclusiv membri ai Parlamentului European. Le mulțumesc pentru că sprijină Rusia atât de mult cât o pot face” (de reținut faptul că defunctul „bucătar al lui Putin” răspundea astfel la o întrebare în care fusese menționată Șoșoacă.
Desigur, azi Prigojin nu mai este, dar cuvintele sale rămân, fac ecou și, iată, sunt reiterate de la un nivel calitativ superior. Azi prin Medvedev, mâine probabil prin alții, căci anul electoral european și american se află abia la început, iar catârii locali care trag la căruța rusească vor trebui struniți constant, pentru a-și spori eficiența. Mizele Rusiei sunt uriașe, stăpânul Putin e disperat – prin urmare, aviz catârilor locali, nu va fi loc de relaxat hățurile.
Se pot deduce destul de multe din ieșirea de zilele trecute a lui Medvedev.
Se poate deduce că:
- Nimic nu poate fi întâmplător în poziționările pro-ruse, explicite și implicite, ale actorilor politici, mediatici ori în sutană, din România.
- De la principalele figuri ale acestui curent – mai ales din zona politică (Simion, Târziu, Șoșoacă, AUR, S.O.S România) și bisericească (Teodosie) – există așteptări fantastice, la Moscova.
- Respectivii vor avea, tocmai din acest motiv, un an 2024 extrem de greu – muncă, muncă și iar muncă, întrucât de la Kremlin se stă cu ochii pe ei ca pe butelie.
- Vor fi utilizați până la epuizare, fără menajamente și cu un cinism aproape insuportabil, căci dacă atingerea obiectivelor o va impune, vor fi presați să meargă înainte cu orice risc, inclusiv cu cel de a se expune sinucigaș, până la granița cu compromiterea ireversibilă.
- Pe de altă parte, cantitatea de fân acordată catârilor locali de către „grăjdarii” de la Moscova va fi mare, în caz de reușită – poate nu chiar pe măsura riscurilor, dar totuși va fi un festin greu de ignorat.
- Ambasada Rusiei din România va fi, la rândul său, extrem de activă. Nu are un statut de invidiat, presiunea Centralei asupra sa va fi, în 2024, la cote cu care nici ambasadorul, nici acoperiții pe care îi găzduiește în ambasadă probabil nu au mai avut de-a face.
Intervenția lui Dmitri Medvedev este extrem de importantă. Din motivele enumerate mai sus, dar și din altele:
- De pildă, ar trebui să ne facă mai conștienți de natura non-accidentală a poziționărilor pro-ruse din societatea românească și din spectrul electoral.
- De pildă, ar trebui să ducă la consolidarea luptei statului român cu dezinformarea și influența rusă.
- De pildă, ar trebui să ne facă să înțelegem că armata română are nevoie de sprijinul de care a fost lipsită atâta vreme: în materie de achiziții critice, dar și în materie de profesionalizare meritocratică.
- De pildă, are darul de a ne lumina asupra imperativului de a cristaliza o relație principială, coerentă, cinstită, pragmatică cu Ucraina.
- De pildă, ne reamintește natura inestimabilă a parteneriatelor strategice pe care deja le avem – de la cele cu SUA și cu alte puteri din Europa și Asia, până la cele ce decurg natural din calitatea de membru NATO și UE.
„Sarcina noastră este de a-i susţine pe aceşti politicieni şi partidele lor din Occident în toate modurile posibile, ajutându-i apertum şi secretum să obţină rezultate decente în alegeri”, spunea, așadar, Dmitri Medvedev.
Aș completa că, având ca fundal declarația acestuia, dar și modul în care a evoluat pentru Rusia războiul din Ucraina (planificatul blietzkrieg victorios în câteva zile s-a transformat într-un război de uzură ajuns la doi ani, tot mai departe de rezultatul scontat), ceea ce anticipam în februarie 2022 e chiar mai valabil în februarie 2024, legat de situația regimului Putin, legat de brutalitatea cu care acesta își deschide conservele de la București:
- „În general, unul dintre semnele clasice că situația se deteriorează masiv și accelerat, tinzând spre destabilizarea militară, în imediat, a unei regiuni, e cel al sacrificării ritualice a agenților de influență sau de altă natură, de pe teritoriile aflate în colimator, direct sau indirect, aruncându-i frontal în luptă. Altfel spus, începe deschiderea conservelor, dezosarea aparențelor, iar prin asta deconspirarea lor operativă”.
