Primul Maraton de Vaccinare organizat la un aeroport: 10 fluxuri cu ser Pfizer

Foto: Inquam Photos / Cristi Vescan

Primul Maraton de Vaccinare organizat la un aeroport are loc, sâmbătă şi duminiă, pe amplasamentul Aeroportului Internaţional Braşov, unde sunt disponibile 10 fluxuri de vaccinare cu serul Pfizer, transmite News.ro.

Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că evenimentul organizat sub deviza „Hai să vezi aeroportul, să te vaccinezi şi să decolăm spre normalitate!” are loc sâmbătă, 22 mai, şi duminică, 23 mai, între orele 8:00 şi 20:00. Astfel, la Terminalul de pasageri de la Ghimbav vor fi organizate 10 fluxuri de vaccinare cu serul împotriva COVID-19 produs de Pfizer.

Sâmbătă, începând cu ora 14:00, şi duminică, de la ora 12:00, Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, va fi prezent ca voluntar, urmând să dea o mână de ajutor la organizare şi să-i îndrume pe participanţi în completarea formularelor medicale. Şi dr. Cristina Vecerdi, fosta şefă a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, actualmente deputat de Braşov, se va număra printre voluntarii din cele două zile ale Maratonului.

Conform sursei citate, maratonul de vaccinare va fi de tip drive-thru (fără părăsirea maşinilor personale), însă sunt bineveniţi şi braşovenii care nu dispun de autoturism. Pentru aceştia, RAT Braşov va pune la dispoziţie curse speciale, cu plecare din Gara Braşov, şi va prelungi linia 28 pe traseul Livada Poştei – Aeroportul Internaţional Braşov.

 

În activitatea de vaccinare vor fi implicaţi 6 medici, 12 asistente, 6 registratori şi 40 de voluntari din rândurile Crucii Roşii şi Asociaţiei Salvatorilor Voluntari – SAR (ASV România – Search And Rescue), alături de studenţi medicinişti şi medici rezidenţi.

„Vă invităm să vă alăturaţi Maratonului de Vaccinare, să fiţi alături de noi şi să vă vaccinaţi, pentru că doar astfel putem să revenim la normalitate. Este vital ca numărul braşovenilor vaccinaţi să fie din ce în ce mai mare, pentru a ne considera cu toţii protejaţi de acest virus. Vreau să mulţumesc tuturor instituţiilor publice şi firmelor care ne-au sprijinit pentru a reuşi să punem la punct toate detaliile acestui eveniment de vaccinare unic în România şi nu numai”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Braşov, Prefectura Braşov şi Direcţia de Sănătate Publică Braşov, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov, ISU Braşov, Crucea Roşie Filiala Braşov, Serviciul Judeţean Salvamont Braşov şi Asociaţia Salvatorilor Voluntari – SAR (ASV România – Search And Rescue).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here