Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc a fost externat

Sursa foto: Facebook

Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc a putut să părăsească spitalul american în care se afla internat, la aproape trei săptămâni după acea operaţie, informează joi DPA, citată de Agerpres.

Rick Slayman se recuperează bine şi îşi va continua convalescenţa acasă, alături de familia sa, a anunţat miercuri seară Spitalul General Massachusetts din Boston pe reţeaua de socializare X.

„Acest moment – părăsirea spitalului astăzi, cu unul dintre cele mai bune buletine de sănătate pe care le-am avut după multă vreme – este un moment pe care mi-l doream să vină de mulţi ani”, a declarat bărbatul de 62 de ani, potrivit medicilor. „Acum a devenit o realitate”. Această zi nu a însemnat un nou început doar pentru el, a mai spus pacientul, ci şi pentru multe alte persoane care aşteaptă un transplant de rinichi.

Rick Slayman, care suferă de o boală de rinichi ce îi pune în pericol viaţa, a fost transplantat cu acel organ modificat genetic pe 16 martie, potrivit spitalului american.

Procedura, cunoscută sub numele de xenotransplant, a făcut obiectul unor cercetări de mulţi ani. Porcii sunt deosebit de potriviţi ca donatori, deoarece metabolismul lor este similar cu cel al oamenilor, dar componenţa genetică a animalelor donatoare trebuie modificată pentru ca organele lor să poată fi folosite. Fără modificarea genetică, ar exista o reacţie de respingere imediată atunci când organele sunt transferate la oameni.

De altfel, bărbatul de 62 de ani a prezentat semne de respingere în a opta zi după operaţie, a relatat cotidianul The New York Times, citându-l pe unul dintre medici. Cu toate acestea, reacţia imunitară a fost controlată cu ajutorul medicamentelor.

„A fost un roller coaster în prima săptămână”, a dezvăluit acel medic pentru cotidianul american. Cu toate acestea, bărbatul a reacţionat la tratament în acelaşi mod ca şi pacienţii care au primit organe de la donatori umani.

În perioada recentă, doi pacienţi grav bolnavi au primit prin transplant inimi de porc ca organe de înlocuire, la Spitalul Universitar din Baltimore, un oraş din statul american Maryland. Ambii au murit la câteva săptămâni după operaţie.

Campania electorală în audiovizual pentru europarlamentare începe pe 10 mai şi se încheie pe 8 iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here