Primul proces pentru crimă de război în Ucraina: Un militar rus, condamnat la închisoare pe viaţă

Sursa: Facebook

O instanţă ucraineană l-a condamnat luni pe comandantul de tanc rus Vadim Şişmarin la închisoare pe viaţă, în urma primului proces pentru crimă de război după invazia Rusiei în Ucraina, începută în 24 februarie, transmite Reuters, citată de Agerpres.ro.

Şişmarin, în vârstă de 21 de ani, şi-a recunoscut vina de a-l fi împuşcat mortal, la ordinul unui superior, pe Oleksandr Şelipov, de 62 de ani, civil, la data de 28 februarie, în satul Ciupahivka.

Judecătorul Serhi Agafonov a reţinut că Şişmarin a executat un „ordin criminal”, trăgând de mai multe ori în victimă cu o armă automată.

Ca şi la şedinţele precedente de judecată, militarul rus a fost prezent în sala de judecată într-o boxă cu pereţi transparenţi. El a asistat în tăcere şi nu a părut emoţionat la citirea verdictului.

Procesul a avut o valoare de simbol pentru Ucraina, care a acuzat Rusia de atrocităţi şi brutalităţi împotriva civililor în timpul invaziei şi susţine că a identificat peste 10.000 de posibile crime de război.

Moscova a dezminţit că forţele ruse atacă intenţionat civili sau sunt implicate în crime de război.

Kremlinul nu a comentat imediat verdictul în procesul lui Şişmarin. Anterior, preşedinţia rusă susţinuse că nu are nicio informaţie despre proces, iar faptul că Rusia nu are în prezent o misiune diplomatică în Ucraina limitează posibilităţile de a-i acorda asistenţă inculpatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here