„Din mai multe motive importante, este înșelător, chiar moralmente indecent, să afirmi că China se angajează într-o nouă Revoluție Culturală. Este adevărat că Partidul Comunist este astăzi mai vizibil și mai îndrăzneț ca oricând de la moartea lui Mao Zedong, în 1976. După ce Xi Jinping a devenit liderul Chinei, în 2012, el a arătat fără echivoc autoritatea partidului asupra tuturor, de la mașinăria de stat și forțele armate, la justiție, universități și mass-media”, notează The Economist.
<< Este adevărat și faptul că cei bogați și celebri sunt supuși unui control mai dur decât au cunoscut în ultimii zeci de ani. Magnații și vedetele de film au primit memento-uri dureroase că se bucură de succesul lor după cheremul partidului. Unii au pierdut averi ori și-au văzut carierele încheiate pentru sfidarea liderilor Chinei sau pentru că au provocat opinia publică prin afișarea, ca la paradă, a privilegiilor. Alții s-au grăbit să doneze bani și timp pentru cauze patriotice. Noile reguli interzic actorii efeminați la televizor și limitează orele petrecute de tineri pe jocurile video. Puterea de stat este acum învestită într-un singur om, dl Xi, într-un mod nemaivăzut din era Mao. Indiferent că e vorba de manuale cu Gândirea lui Xi Jinping pentru copiii de șase ani sau de aplicații pentru smartphone-uri pentru a se asigura că oficialii studiază înțelepciunea domnului Xi, prezența severă a părintelui se simte în fiecare colț al vieții.
Cu toate astea, nu este aici o întoarcere a Revoluției Culturale. Mai simplu, între 1966 și 1976, Mao și cercul său apropiat au dezlănțuit asemenea orori asupra Chinei încât ar fi o dezonorare a victimelor să fie luat în deșert numele acelei decade. Universitarii din afara Chinei, bazându-se pe rapoarte oficiale deseori secrete din anii 1980, estimează că 1,6 milioane au murit, iar viețile multor altor milioane au fost distruse. O atenție deosebită a fost acordată celor mai tinere Gărzi Roșii: studenți sau tineri venerați de Mao care i-au persecutat pe toți, de la foști proprietari la intelectuali și artiști, credincioși și, nu în ultimul rând, oficiali acuzați că sunt reacționari. Dar mai multe victime au murit în luptele dintre facțiuni rivale adulte din Gărzile Roșii sau cu unități ale armatei. Violențele semănau uneori cu un război civil, pus în mișcare după ce Mao a ajuns să se îndoiască de loialitatea și fervoarea revoluționară a conducerii. În schimb, domnul Xi și cercul său interior sunt constructori de partid cu pumn de fier, nu prieteni ai rebelilor. Au eliminat rivalii interni, dizidenții și corupții. Partidul atacă acum ceea ce consideră a fi excesele capitalismului. Scopul este stabilitatea și conformitatea, întreaga China mergând la pas spre atingerea măreției naționale.
Acestea sunt motivele principale care duc la evitarea greșelii de a-l considera pe dl Xi un al doilea Mao. Dar există și nenumărate motive mai mici. Prin intermediul unui studiu de caz, luați în considerare o campanie în curs de desfășurare împotriva modalităților „superstițioase” de doliu a morților, în special prin arderea de bancnote false și modele de hârtie a bunurilor de care cei dragi ar putea avea nevoie în viața de apoi. În plus față de ofrandele de înmormântare, astfel de bunuri sunt arse pentru morți la diferite sărbători anuale. Una care va veni în curând este Hanyi Jie, sau Festivalul îmbrăcămintei de iarnă, când replici de hârtie ale hainelor călduroase pot fi văzute arzând pe trotuarele orașelor sau în curțile satelor. În august, au apărut dezbateri la nivel național după știri conform cărora Shanxi, o provincie din nord, a elaborat reguli care interziceau fabricarea sau vânzarea de bunuri funerare, cum ar fi modele de hârtie pentru oameni, cai și case; sau imitație de bani. Acesta nu a fost primul astfel de tumult online. Alte provincii, orașe și județe au încercat de câteva ori să oprească sau să restricționeze arderea ofrandelor de hârtie. Oficialii consideră superstițioasă practica, o sursă de poluare a aerului, un pericol de incendiu și extravaganță, cerându-le cetățenilor să cheltuiască bani pentru îngrijirea bătrânilor, nu atunci când îi îngropă.
Cele mai cunoscute bunuri funerare din hârtie din China provin dintr-un singur loc. Mibeizhuang, un sat neplăcut din provincia Hebei, la 120 kilometri sud de Beijing, era renumit pentru florile de mătase încă din timpul dinastiei Qing. Localnicii se laudă că coroanele de flori de la înmormântarea lui Mao au venit de la Mibeizhuang. Satul a devenit un centru național pentru bunuri funerare când au început reforma de piață, în anii 1980. Când Chaguan a vizitat locul, recent, comercianții aveau pachete de costume de hârtie și paltoane cu guler de blană pregătite pentru Hanyi Jie. Un grup de patru bărbați, organizatori de înmormântări din Wu’an, un oraș rural aflat la 400 kilometri spre sud-vest, încărcau un mic camion cu modele de carton de copaci acoperiți cu monede de aur, frigidere umplute cu alimente, televizoare și conace roz, cu coloane. Un set de astfel de modele se vinde cu mai puțin de 50 de yuani (7,76 dolari).
Timp de secole în China, onorarea morților a stat la baza codurilor de comportament virtuos. În vremurile imperiale, copiii studiau modele de evlavie filială, inclusiv Dong Yong, un om atât de sărac, încât s-a vândut în servitute pentru a-și îngropa corespunzător tatăl. În timpul Revoluției Culturale, templele ancestrale și de clan au fost jefuite, în timp ce altarele familiale din casele chinezești au fost spulberate de Gărzile Roșii sau ascunse, pentru siguranță, de către proprietarii lor. Când victimele violenței maoiste erau incinerate sau îngropate fără ceremonie, lipsa riturilor adecvate a fost, pentru familiile îndurerate, ca un cuțit răsucit în rană.
Partidul nu o va admite, dar Mao a traumatizat China
Astăzi, obiceiurile cândva prețuite au o aderență semnificativ mai slabă. Întrebați dacă clienții cred că bunurile funerare arse ajung la rude în viața de apoi, comercianții din Mibeizhuang răspund neîncrezători. „Este doar o tradiție”, spune unul. Un vânzător aflat la treia generație în comerțul cu ofrande de hârtie spune în batjocură: „Nici măcar nu cred în asta. Cheltuirea banilor pe asemenea lucruri este o risipă”.
Comercianții se confruntă de câțiva ani cu decizii ale autorităților, care le afectează afacerile, în special în orașe. Sunt cinici, spunând că oficialii care se opun arderii bunurilor funerare vor arde acasă modele de hârtie pentru proprii părinți. Dar sunt resemnați cu posibilitatea ca afacerea lor să se încheie într-o bună zi. „Lansăm petarde de mii de ani. Acum nu mai este permis și s-a terminat”, explică unul, numindu-i pe chinezii moderni „obedienți”.
Este greu să începi noi rânduri despre superstiția feudală, tocmai pentru că Revoluția Culturală a rupt atâtea rădăcini care-i legau pe chinezi de trecut. China de astăzi este autoritară, conservatoare din punct de vedere social și sub un neîncetat control. Ascensiunea sa ca gigant autoritar este suficient de perturbatoare și fără a o confunda cu fanatismul maoist. >>
Primul mare șoc energetic din epoca verde. Problemele grave ale tranziției
