Prinţul William nu se simte „captiv” în monarhie şi consideră remarcile fratelui lui „departe de adevăr”

Prinţul William, în dezacord cu afirmaţiile făcute de frate lui, Harry, în interviul acordat Oprah Winfrey, nu se simte „captiv” în monarhie şi consideră remarcile fratelui lui „departe de adevăr”, potrivit unui articol publicat de The Sunday Times, potrivit News.ro.

Printre numeroasele comentarii făcute de prinţul Harry şi soţia lui, Meghan Markle, în interviu, ducele de Sussex a spus că tatăl lui, prinţul Charles, şi fratele lui sunt „captivi” în monarhie.

„Sunt parte din sistem cu ei, am fost mereu, dar cred – şi sunt foarte conştient de asta – că fratele meu nu poate părăsi sistemul, însă eu am făcut-o”, a spus Harry, în vârstă de 36 de ani. „Tatăl meu şi fratele meu sunt captivi. Ei nu mai pot pleca şi îi compătimesc pentru asta”.

Întrebat de Oprah dacă William a vrut să părăsească familia regală, fratele lui a spus: „Nu ştiu. Nu pot vorbi pentru el”.

O sursă apropiată fraţilor a declarat pentru The Sunday Times că William, al doilea în linia succesiunii la tronul britanic, după tatăl lui, consideră aceste comentarii „foarte departe de adevăr”.

„Are calea lui desemnată şi îşi acceptă în totalitate rolul. Seamănă foarte mult bunicii lui în sensul respectării misiunii şi serviciului”.

O altă sursă apropiată prinţului William, în vârstă de 38 de ani, a adăugat că ducele de Cambridge a fost „cutremurat” de cele declarate în interviu. „Se gândeşte numai la asta”.

În interviu, Harry a spus că îşi iubeşte fratele „la nebunie”, dar că se află „pe căi diferite”. El a reiterat că va fi mereu alături de William şi de familia lui.

Prinţul Harry a discutat recent cu fratele şi cu tatăl său, a afirmat marţi o jurnalistă americană apropiată a cuplului. Discuţia a venit după acuzaţiile de rasism formulate de Meghan Markle la televiziunea americană CBS şi care au împins familia regală britanică într-o criză.

„Harry a vorbit cu fratele şi de asemenea cu tatăl său. Mi s-a spus că aceste discuţii nu au fost productive, dar ei sunt fericiţi că au putut cel puţin să înceapă această conversaţie”, a spus Gayle King, prezentatoare a emisiunii „This Morning” de la CBS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here