M-am plimbat prin sălile Muzeului de Artă din Cluj în seara în are avea loc vernisajul expoziție. „O hartă a memoriei” este titlul ei, iar autoarea, Alina Staicu, lector la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, este unul dintre artiștii din Școala de la Cluj.
Am avut impresia că străbat un roman sud-american cu personaje și povești fabuloase, copleșitoare. Din prima sală mă privea direct în față o femeie în vârstă, cu obrajii supți și ochi puternici. Peste hainele ei negre năvălește lumina unui soare de vară, îi dă viață. Femeia este bunica autoarei, iar momentul surprins este întoarcerea ei de la spitalul unde fusese operată de cancer. Bunica rezistă și trăiește încă. Alături e ea, într-o altă lucrare e mai tânără, împreună cu fetele ei.
Le va trimite în lume să învețe carte. Cea mai mică, nepoata, e chiar pictorița. Lucrările ei înfățișează într-o manieră modernă scene de viață întinsă pe mai bine de-o sută de ani. Copii ale căror nume nu le mai știe, așezați pe scăunele la fotograf, privesc cu reproș spre uitarea noastră. Vin să ne trezească simțurile. Memoria.
Îmi amintesc un interviu în care Adrian Ghenie vorbea despre nevoia acestui reflex puternic, uman. Despre cum arta ne poate ajuta în lupta de a ne păstra umanitatea.
„Îmi place să lucrez impasto pentru că e ca o scriitură, e cursiv și pune în evidență legătura dintre personaje și context. Pentru că lucrez cu fotografii de familie, totul este la fel de important, până și pata de pe fotografie, și ce se vede în fundal, toate fac parte din moment, sunt cele care contribuie la atmosferă. Îmi plac pânzele de dimensiuni mici pentru că te apropii ca s-o vezi, ca în cazul fotografiei de familie”, explică artista.
Lucrările Alinei Staicu vin ca o palmă peste fața luminată de ecrane a omului contemporan. Voi de când nu v-ați mai uitat la oameni?
Privește-o pe mama! Și nu uita! Nu uita autobuzul comunist, rata care te lua de la marginea drumului, nu uita iarna, nu-l uita pe tata. Armata. Nunta vecinilor, pomana. Nu uita curtea scăldată în soare și oamenii care-o umpleau cândva.
Picturile artistei spun povestea lumii, nu doar pe a ei. În alb-negru sau într-o lumină pală, Alina zugrăvește antropologic scene de un dramatism subtil, ca în filmele lui Frederico Fellini.
După ce străbați sălile Muzeului de Artă pe această „Hartă a memoriei” poți spune că ai văzut un film, că ai citit un roman de Márquez sau ai revăzut Moromeții. Dar cu alți ochi.
De ce e interesantă această abordare? Pentru că vine să umple un gol, o nevoie vitală. Ce altceva este omul dacă nu piesa centrală?
În timp ce omul a fost exclus, obiectualizat, redus la o piesă într-un angrenaj, folosit ca element de decor, ea vine cu curaj și face om Subiectul. Un subiect viu, personal. Fiecare lucrare vibrează. E vie.
„Ce-mi place deosebit de mult la această expoziție – și la lucrările Alinei în general – este că reușește să evite clișeul de la care ne-am putea aștepta de la un asemenea mod de lucru. Pe de o parte, pentru că ele nu sunt o introspecție analitică în care fiecare membru al familiei să fie desfăcut pe toate părțile și să fie disecat în toate felurile, cu intenția de a se descoperi – de fapt – pe sine. Este o expoziție care, de fapt, depășește acel stadiu de căutare, explorare și înțelegere a ceea ce se află în spatele propriei tale genealogii. E un stadiu în care ceea ce sunt tot membrii familiei ajunge să fie complet asumat ca parte integrantă a acestor lucrări”, a spus Tereza Pop, lector universitar la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.
Pentru curatorul Florin Gherasim punctul forte al artistei este felul în care lucrează pe proiecte: „Expoziția este concepută pe tema familiei, a genealogiei, a memoriei personale și a fost realizată ca proiect unitar, acesta fiind felul distinct al Alinei Staicu de a lucra. E saga familiei, un narativ complex și foarte uman”.
Expoziția de la Muzeul de Artă din Cluj este deschisă între 20 iulie și 6 august.
