Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Adrian Gâdea, fost deputat PSD și fost președinte al CJ Teleorman, urmează să dea pe 5 noiembrie o declarație de inculpat în Dosarul Belina. Adrian Gâdea este acuzat de procurorii DNA în acest caz de abuz în serviciu și participație improprie la abuz în serviciu, notează ziare.com.

Judecătorul Bogdan Alexandru Dari de la Tribunalul București a audiat la termenul de marți trei martori, funcționari în Ministerul Mediului și la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria.

Pentru că audierile au fost rapide, au durat aproape 3 ore, în condițiile în care alte ședințe durau 5-6 ore, judecătorul l-a întrebat pe secretarul de stat: „Ce ziceți, domnule Gâdea, dați declarații astăzi?

Îmbrăcat într-un costum bleumarin, elegant, Gâdea ascultase cuminte declarațiile anterioare pe ultimul rând al sălii de judecată: „Nu azi, domnule președinte.”

În ajutorul lui a sărit avocatul, care a spus că clientul sau ar vrea să fie audiat la un termen în care nu sunt audiați și martorii, deoarece declarația să este mai lungă.

Doar domnul Gâdea o să fie audiat, este importantă declarația inculpatului,” a stabilit magistratul Dari.

Gâdea este cunoscut în mass-media ca fiind „urmașul” lui Liviu Dragnea la șefia CJ Teleorman.

Politicieni de top, audiați

Judecătorul a arătat că la unul dintre termenele viitoare o să fie audiați ca martori și fostul premier Victor Ponta și fostul ministru al Dezvoltării, Vasile Dâncu.

Să vedem dacă-i audiem în același timp cu martorii care lucrau la Secretariatul General al Guvernului,” a spus judecătorul. El a reiterat că termenele în acest proces sunt de 2 săptămâni, iar în prima parte a lunii decembrie vor fi săptămânale: pe 3 și pe 10 decembrie.

„Vreți testul cu poligraful?”

Înainte de a declara ședința închisă, magistratul i-a întrebat pe ceilalți inculpați dacă sunt de acord să facă un test cu poligraful, cu detectorul de minciuni, dacă va dispune această probă.

Avocații lui Adrian Gâdea și ai Ionelei Stoian, fost director în Ministerul Dezvoltării, au precizat că clienții lor vor să se supună acestui test.

Și fostul vicepremier Sevil Shhaideh, actual consilier al premierului Viorica Dăncilă, a arătat că este de acord să facă acest test, dar că are probleme medicale.

Suferă de diabet, ia medicamente. Testul ar putea fi neconcludent. Nu întru în detalii, o să depun acte la dosar,” a explicat avocata Flavia Teododosiu, care o reprezintă pe Shhaideh.

Alte două inculpate din acest caz, Rodica Gușă și Mariana Gheorghiu, asistenți registratori la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, judecate pentru fals intelectual, au declarat la termenul din 20 septembrie că sunt de acord cu testul poligraf, în cazul în care această probă ar fi dispusă.

Foto: Sevil Shhaideh la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, in Bucuresti, miercuri, 11 octombrie 2017. Inquam Photos / Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here