- O analiză The Economist
Acum doi ani, acest ziar schița o viziune a unei „Ucraine 2.0”, condusă de reformatori în guvern și de cetățeni din afara lui. Recunoșteam că avea puține șanse să-și recupereze teritoriile pierdute, cel puțin atâta timp cât Vladimir Putin rămâne la Kremlin. Însă, dacă Ucraina ar fi putut să iasă din toate astea sigură, democratică și prosperă chiar și în granițe restrânse, aceasta ar fi reprezentat o formă de victorie. Astăzi, țara se chinuie la toate aceste capitole. În mod clar, Ucraina supraviețuiește, dar este treptat golită din interior și își pierde spațiul de manevră. „Putem lupta ani în șir, pierzând poziții încetul cu încetul”, spune un oficial de rang înalt. „Dar întrebarea este: de ce?”
Să luăm mai întâi situația de pe teren. Comparativ cu ceea ce s-ar fi putut întâmpla, rămâne impresionantă. La trei ani și jumătate de la începutul războiului, Rusia a eșuat militar, chiar dacă și Ucraina sângerează. Putin nu a reușit nici măcar să cucerească Harkovul, aflat la doar 35 km de graniță, ca să nu mai vorbim de Kiev. Fluxul de bunuri prin porturile maritime adânci ale Ucrainei depășește volumele de dinainte de război. Navele de război ale Rusiei s-au refugiat în îndepărtatul Novorossiisk, ținute departe de Marea Neagră de dronele navale ucrainene.
Liniile frontului nu s-au schimbat semnificativ din noiembrie 2022. De exemplu, luptele continuă pentru micul oraș Pokrovsk din Donbas (cu o populație, înainte de război, de 60.000), iar asta la mai bine de un an după ce au început. Cel puțin un milion de soldați ruși au murit sau au fost răniți. Între timp, inovațiile ucrainene au transformat liniile frontului într-o junglă de drone; orice mișcare în „zona gri” de 40 km este o loterie cu moartea. Ucraina poate menține acest tip de apărare pentru mult timp.
Ucraina rezistă întrucât poporul său a cerut acest lucru. Mare parte din coloana vertebrală a securității țării a crescut independent de un stat slab și, adesea, în ciuda lui. Rețele paralele ale societății civile, ale mediului de afaceri și ale militarilor au astupat golurile lăsate de un minister al apărării pe care cunoscătorii din interior îl numesc „ministerul haosului”. Companii de top în domeniul dronelor au pornit din camere goale și garaje. „Atunci când birocrația se blochează, structuri mici creează ceea ce are nevoie țara”, spune un ofițer de informații.
Problema, însă, e că Rusia adesea copiază și apoi produce în masă inovațiile Ucrainei, făcând-o mai repede decât poate aceasta urmă. În același timp, recrutarea devine tot mai dificilă și mai violentă. Infanteria este critic subdimensionată. La începutul războiului, ucrainenii dădeau mită ca să ajungă pe front și să lupte. „Acum doar fug”, spune „Fantomas”, un fost ofițer de înrolare. „Sistemul s-a stricat anul trecut”.
E greu de imaginat o cale spre victoria ucraineană fără un nivel mult mai amplu — dar, politic, foarte dificil — de recrutare obligatorie. Recruții ar trebui smulși din industriile civile. Fiii politicienilor, acum adesea protejați, ar trebui să meargă și ei. Un compromis impus de Trump poate fi cel mai bun lucru pe care Ucraina îl poate spera. Oficialul de rang înalt susține că contururile unui astfel de acord sunt deja clare, dar în forțele armate majoritatea sunt pesimiști, pregătindu-se ca lupta lungă să continue. Serhiy Kisliția, vice-ministru de externe al Ucrainei și negociator principal, nu se așteaptă la o izbândă diplomatică: „Dacă aș spune că Rusia vinde rahat, ar fi nedrept față de acest îngrășământ. Vinde aer.”
Deficit democratic
Ucraina nu doar că rămâne fără oameni, ci și fără legitimitatea democratică. „S-a rupt încrederea dintre guvern și societate”, spune oficialul de rang înalt. Nemulțumirea a atins apogeul în iulie, când guvernul a încercat, stângaci, să pună frâu la două agenții anticorupție independente pentru că investigațiile lor ajunseseră prea aproape de persoane din vârf. Îngrijorarea aliaților externi și opoziția populară au forțat guvernul să renunțe.
Protestele de lângă reședința prezidențială, primele demonstrații anti-Zelenski de la începutul războiului, au constituit un punct de cotitură. „Va exista pentru totdeauna un înainte și un după”, spune un alt înalt oficial. „A expus criza din guvern, panica în fața protestului”. A fost un moment în care oamenii au acționat într-un abuz de putere. Pancartele lor scrise de mână nu doar au dat protestelor un nume — „revoluția din carton” — ci i-au acuzat pe cei din birourile de deasupra de păcate care mergeau dincolo de scandalul imediat. „Nu ești țar”, scria pe una dintre pancarte. „Dacă ați fura mai puțin, aș îngropa mai puțini prieteni”, scria pe o alta.
Ales în 2019 cu o victorie zdrobitoare și cu control total asupra parlamentului, dl Zelenski deține mai multă putere formală decât oricare dintre predecesorii săi. Războiul și decizia sa curajoasă de a rămâne la Kiev și de a inspira națiunea să lupte i-au permis să centralizeze și mai mult puterea. Dar ascensiunea lui ca erou de cult în Occident a alimentat hybrisul. „Zelenski era mai democratic la început, dar toate aplauzele l-au ridicat la cer”, spune un alt insider. „A început să creadă în destin”. Deciziile trec acum printr-un cerc tot mai restrâns de apropiați. Cel mai important dintre ei este Andrii Eermak, șeful său de cabinet, un dur a cărui putere nu pare justificată de experiența sau mandatul său de oficial neales. Un fost ministru îi descrie pe dl Zelenski și pe consilierul său drept „alter-ego-uri”, conducând practic o președinție comună.
Indiferent cine e la conducere, președinția a căzut în unele dintre vechile vicii ale Ucrainei. A amenințat presa de opoziție și pe publicitarii acesteia; a declanșat procese împotriva oponenților politici, inclusiv contra fostului președinte Petro Poroșenko; și a supravegheat șantaje operate de serviciul de securitate internă. Acuzațiile de legături cu Rusia sunt o unealtă comună de extorcare. Un industriaș povestește despre un coleg obligat să plătească 2 milioane de dolari ca să scape de o astfel de acuzație.
Mulți au sperat că protestele din iulie și schimbarea prezidențială de direcție pe care au forțat-o ar putea limita abuzurile. Evoluțiile ulterioare sugerează contrariul. Pe 6 septembrie a apărut știrea despre o operațiune ucraineană greu de crezut: răpirea lui Fedor Hristenko, un fost deputat discreditat, acuzat de trădare, din ascunzătoarea lui din Emiratele Arabe Unite. Interesul față de el părea să aibă mai puțin legătură cu presupusele crime și mai mult cu forțarea lui să depună mărturie împotriva unui detectiv anticorupție care investiga cercul apropiat al președintelui. Sezonul scandalurilor este departe de a se fi încheiat.
Economia de război
În al treilea rând, războiul a erodat încrederea ucrainenilor în viitor, cu consecințe îngrijorătoare pentru economie. Într-o școală primară din districtul central Pecersk, din Kiev, numărul elevilor de clasa întâi a scăzut cu două treimi. ONU estimează că peste 5 milioane de oameni au fugit din Ucraina. Cei mai mulți nu se vor întoarce, prezice Ella Libanova, sociolog. Mediul de afaceri, deja afectat de pene de curent și rachetele rusești, suferă din cauza lipsei de forță de muncă. Mulți bărbați luptă sau se ascund de recrutare. Multe mame stau acasă, gata să-și protejeze copiii de următoarea explozie.
În astfel de condiții dificile, o creștere de 2–2,4% în acest an e luată drept succes. Creșterea de anul viitor ar trebui să fie similară, cu sau fără încetarea focului. Ministrul Economiei din Ucraina, Oleksii Sobolev, observă că o treime din creștere provine de la firmele de apărare și tehnologie.
Aderarea la UE rămâne ceva evaziv, dar reprezintă Sfântul Graal: o perspectivă care poate determina cetățenii să accepte reforme dureroase. „Mulți încă [naiv] cred că pot fi un Texas al UE”, spune Taras Kacika, noul vicepremier pentru integrare europeană al Ucrainei. Progresul de până acum a fost inegal. În calea Ucrainei există obstacole politice — inclusiv liderul pro-Moscova al Ungariei, Viktor Orbán, și interesele fermierilor polonezi. Dar dl Kacika încearcă să repornească procesul cu un plan de a adopta schimbările legislative necesare până în 2030. „Avem patru ani și nu putem pierde nicio zi”.
Există însă preocupări mai presante. Invazia rusă a săpat o gaură în poziția fiscală a Ucrainei. Țara supraviețuiește acum pe „asistență vitală” externă, cu toate distorsiunile pe care aceasta le aduce. Taxele și împrumuturile interne acoperă doar cheltuielile militare de bază, aproximativ două treimi din buget. Chiar și cele mai optimiste prognoze indică un deficit de 45 miliarde de dolari anul viitor, aproape un sfert din PIB. Angajamentele occidentale acoperă în prezent cel mult 27,4 miliarde. „Am ajuns într-o situație în care nu mai există bani”, se plânge un înalt oficial. „Iar Europa, de una singură, nu are banii necesari pentru a ne readuce la viață”.
Viitoarea Ucraină
Ambele drumuri deschise acum Ucrainei — un armistițiu fragil sau un război prelungit — sunt sumbre. „Dacă războiul se termină, avem măcar o șansă să ne târâm afară”, spune un insider. Dar pacea ar aduce probleme specifice: reconstrucția unei economii ruinate; îngrijirea soldaților traumatizați întorși acasă; resentimente; și finanțarea unei noi armate cu mai puțin sprijin extern. Menținerea efortului de război este cu siguranță posibilă, dar va goli și mai mult țara. Dacă războiul se prelungește, îngreunând organizarea alegerilor, dl Zelenski va trebui să găsească altceva, în afară de rolul său de comandant al războiului, pentru a-și reînnoi legitimitatea.
În mod clar, alegerile ar trebui să aibă loc imediat ce securitatea o va permite. Guvernul pare să se pregătească pentru un scrutin anul viitor, dacă negocierile de pace vor reuși — și dacă ratingurile sale vor rămâne suficient de ridicate. Sondaje interne consultate de către The Economist sugerează că dl Zelenski ar putea fi reales dacă ar candida. În prezent, el l-ar devansa în primul tur pe cel mai probabil rival al său, fostul comandant-șef Valeri Zalujnîi, demis din funcție, deși ar putea pierde apoi în turul al doilea. Mulți ucraineni nu sunt convinși de niciunul dintre cei doi posibili candidați.
Nicio evaluare a Ucrainei nu ar trebui să excludă speranța. De la ultima noastră analiză, societatea a evoluat, iar acum conduce multe dintre procesele din țară. Progresele mediului de afaceri ucrainean, ale ministerelor economiei și transformării digitale, ale armatei și ale industriei de apărare sunt, toate, impresionante. Dar părți semnificative din guvernul central dau înapoi. Dl Zelenski pare ajuns într-un punct din care nu se mai prea poate progresa. Nu este deloc clar dacă știe cum să găsească o nouă cale.
