Inquam Photos / Octav Ganea

Procesul în care Elena Udrea este acuzată de trafic de influență și de spălare a banilor, pe vremea când era ministru, iar Dan Andronic de mărturie mincinoasă, poate începe, potrivit unei decizii definitive date de instanța supremă, potrivit portalului ÎCCJ. Magistrații au decis că probele din dosarul ”Hidroelectrica” privindu-i pe Elena Udrea și Dan Andronic au fost administrate legal.

În acest caz, Elena Udrea este acuzată că, în 2011, ar fi primit de la ”băiatul deștept” din Energie, Bogdan Buzăianu, prin intermediul lui Radu Budeanu (patronul Cancan și, mai nou, al Gândul.ro), o mită de 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de mii de euro pe care Buzăianu o avea la Bobby Păunescu. Acesta din urmă gajase împrumutul de la Buzăianu cu acțiunile la revista Capital și cu ziarul Evenimentul Zilei. Așa ar fi ajuns Elena Udrea patroana reală a EVZ, potrivit DNA.

”Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe.

Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Andronic a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei. De exemplu, Andronic a declarat mincinos:

– că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate;

– că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”;

– că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute”, au arătat procurorii într-un comunicat de presă.

Potrivit DNA, în schimbul banilor, Buzăianu ar fi vrut ca Udrea să își exercite ”influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA.”

*Bogdan Buzăianu, ”cel mai deștept băiat” din Energie

În România, omul de afaceri Bogdan Buzăianu este considerat „cel mai mare băiat deştept” din Energie. În 2008, a renunțat la cetățenia română și a rămas doar cu cea elvețiană. Și-a declarat atunci domiciliul în castelul Greng din Fribourg, Elveția.

În 2004, pe vremea când ministrul Economiei era chiar naşul lui, Dan Ioan Popescu zis DIP, compania controlată de Buzăianu, Energy Holding, a încheiat cel mai mare contract de energie cu Hidroelectrica, cu o valoare a energiei tranzacționate de aproape 1 miliard de dolari,

Contractul dintre Energy Holding – Hidroelectrica ar fi fost încheiat ilegal şi ar fi reprezentat mai mult de 1 la sută din PIB-ul României de la acea vreme, a acuzat procuroarea DIICOT Adriana Cristescu de la Serviciul de combatere de macro-criminalităţii economico-financiare. Numai că în urma anchetei DIICOT, doar directorii Hidroelectrica care au semnat contractul cu Energy Holding au fost condamnaţi la închisoare, partea de dosar cu Bogdan Buzăianu nu a plecat niciodată către instanţă.

Marele dosar Hidroelectrica a fost instrumentat de DIICOT între 2005 și 2014, apoi a fost preluat de DNA. Între 2013 și 2014, DIICOT a fost condus de Alina Bica, partenera de shopping la Paris a Elenei Udrea.

În iulie 2018, DNA a clasat partea din marele dosar ”Hidroelectrica – retehnologizarea Porților de fier” privindu-l pe Bogdan Buzăianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here