- O analiză Geopolitical Futures
În ultimele câteva luni, un val de proteste conduse de membri ai generației Z a cuprins întreaga lume. Afectate au fost în mare parte țări în curs de dezvoltare, precum Bangladesh, Serbia, Argentina, Kenya, Nepal, Indonezia, Filipine, Peru, Tanzania și Maroc. În Mexic, proteste conduse de generația Z au izbucnit weekendul trecut, generate de furia față de creșterea criminalității, corupție și percepția că elkitele țării se bucură de impunitate în fața legii. Peste 100 de persoane au fost rănite, iar câteva zeci au fost arestate. Proliferarea acestor tipuri de proteste reflectă incertitudinea din economia globală, precum și politicile adoptate ca răspuns, dar, aspect crucial, ele reprezintă mai degrabă o nemulțumire față de un nou stil de viață decât apariția unui fenomen geopolitic disruptiv și nou.
Este clar că protestele de masă au putere. Ele pot afecta funcționarea infrastructurii vitale și pot crea probleme economice, iar cele mai mari dintre ele pot chiar să răstoarne guverne. În geopolitică, oamenii sunt un element vital al locurilor în care trăiesc, reprezentând forțele etnice, demografice, culturale și economice care influențează statul. Astfel, orice discrepanță între aceste elemente – cum ar fi inegalitatea economică, tensiunile religioase etc. – va crește șansele ca protestele să izbucnească și, prin urmare, să aducă un anumit grad de instabilitate statului. Cu cât discrepanțele sunt mai mari și mai răspândite, cu atât instabilitatea este mai accentuată.
În ultimii ani, amploarea și profunzimea protestelor au fost facilitate de apariția noilor tehnologii. Platformele digitale, cum ar fi rețelele sociale, pot mobiliza mai rapid un număr mai mare de oameni pentru o cauză. De exemplu, mai multe demonstrații din Nepal au început pe un server anonim de Discord, unde comunitatea a crescut de la aproximativ 1.000 la câteva sute de mii, în doar câteva ore. Protestele din Maroc au procedat în mod similar, folosind o platformă asemănătoare.
Temele protestelor au fost de asemenea similare. Stratificarea socială tot mai accentuată și instabilitatea economică, precum și nemulțumirile specifice legate de corupție sau încălcarea libertăților civile, au catalizat aceste frustări. În Maroc, scânteia a fost creșterea cheltuielilor guvernamentale pentru pregătirile Cupei Mondiale FIFA 2030, în detrimentul sănătății și educației. În Serbia, prăbușirea unei copertine la o gară din Novi Sad a declanșat proteste de masă împotriva corupției, sub sloganul „corupția ucide”. În Argentina, politicile de austeritate, inclusiv reducerea finanțării universităților publice, au generat proteste majore în august. Iar în Madagascar, protestele au început cu plângeri pe rețelele sociale despre penele constante de apă și electricitate; până la sfârșitul lunii septembrie, aceste nemulțumiri au escaladat într-o adevărată revoltă.
Nu este clar dacă protestele generației Z se vor răspândi. Sau, în caz că se vor răspândi, cât de grave vor deveni. Dacă ne ghidăm doar după indicatorii economici globali, perspectivele sunt descurajatoare. Multe țări, în special cele în curs de dezvoltare, se confruntă în continuare cu probleme economice care au început odată cu pandemia: inflație, rate ridicate ale dobânzilor și ritm lent al revenirii la nivelurile dinainte de COVID. Previziunile Fondului Monetar Internațional pentru viitorul economiei globale nu sunt deosebit de încurajatoare. Așteptările privind inflația au rămas neschimbate, iar creșterea PIB-ului global pe termen mediu rămâne slabă. Există puțin apetit pentru risc într-un context de incertitudine prelungită și protecționism în creștere, fără a mai menționa șocurile de pe piețe, care afectează cererea și oferta. Între timp, războiul din Ucraina continuă să submineze economiile tuturor părților implicate, afectând totodată lanțurile globale de aprovizionare și relațiile comerciale bilaterale. Aceste efecte se reflectă în prețul combustibilului, al alimentelor și al serviciilor și creează tensiuni în aprovizionarea cu bunuri, servicii și forță de muncă.
Însă anxietatea economică nu este singura explicație pentru valul de proteste. De exemplu, de-a lungul istoriei, generațiile mai tinere au fost predispuse la tulburări sociale. În a doua jumătate a secolului XX, studenți din întreaga lume au ieșit pe străzi pentru a cere libertăți mai mari, condiții de viață mai bune, schimbări de regimuri autoritare și sfârșitul războaielor. Unele guverne le-au satisfăcut cererile; altele nu. Unul dintre cele mai faimoase proteste studențești, care a avut loc în Franța în 1968, a fost declanșat de nemulțumirea față de condițiile universitare, dar, în realitate, reflecta probleme economice în creștere: o redresare economică încetinită, salarii stagnante, șomaj în rândul tinerilor, nemulțumire față de politicile guvernamentale și costurile războaielor majore asociate procesului de decolonizare.
Așa cum s-a întâmplat și atunci, componența protestatarilor este departe de a fi omogenă. Ei provin, până la urmă, din țări diferite și chiar din regiuni diferite ale aceleiași țări, fiecare cu propriul set de probleme specifice. Și nici măcar nu fac toți parte din generația Z; astfel de etichete sunt uneori utile pentru a generaliza un grup de vârstă, dar nu reprezintă segmente demografice științific definite, ci ele încep și se termină la o dată arbitrară.
Acest lucru nu înseamnă că protestatarii sau cererile lor nu sunt legitime, ci că există factori care determină dacă un protest va crește în amploare sau, în cele din urmă, se va estompa. În termeni generali, observarea mișcărilor de protest ale tinerilor conduce la anumite concluzii – una dintre ele fiind aceea că extinderea și amploarea protestelor nu reflectă atât de mult forța și spiritul revoluționar al unei generații anume, ci, mai ales, disponibilitatea noilor tehnologii sociale pentru organizarea demonstrațiilor. Succesul acestora va depinde în cele din urmă de mulți alți factori: sprijinul primit, finanțarea, potențialul de mobilizare și, ceea ce este important, capacitatea guvernului de a le dispersa.
