PSD face campanie în școlile din Vrancea, acuză vicepremierul Turcan

În unele şcoli au apărut materiale de propagandă pro-PSD, un exemplu în acest sens fiind judeţul Vrancea, a afirmat luni vicepremierul Raluca Turcan.

„Atenţie la propaganda electorală în şcoli! Solicităm inspectorilor şcolari, directorilor de şcoli şi cadrelor didactice să respingă orice formă de propagandă electorală în unităţile de învăţământ. Ne-a fost semnalat faptul că în unele şcoli au apărut materiale de propagandă pro-PSD. Astfel, în judeţul Vrancea, au fost distribuite aşa-zise sondaje cu întrebări vădit tendenţioase. Hârtiile purtau antetul unei asociaţii-fantomă şi conţineau întrebări referitoare la activitatea Guvernului PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis, iar una făcea trimitere la o realizare a Guvernului Dăncilă”, a scris Raluca Turcan pe Facebook, citată de Agerpres.

Vicepremierul a menționat că „spre deosebire de campania deschisă şi directă a preşedintelui Klaus Iohannis, PSD recurge la manipulări şi minciuni”.

„Reamintim că propaganda electorală este strict interzisă în şcoli. Ne dorim o Românie normală, în care şcoala să rămână strict un spaţiu al educaţiei de calitate, nu un canal de propagare a mesajelor politice”, a subliniat vicepremierul, potrivit sursei citate.

Tot în Vrancea, înaintea primului tur, un primar s-a filmat în timp ce promitea teren de casă unui localnic dacă votează cu PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here